Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Virozele respiratorii fac ravagii printre elevi

Publicat in Adevarul, joi 3 decembrie 2009 ·

Şcolarii băimăreni asistă la ore cu măştile pe figură. Potrivit statisticilor, în ultima săptămână peste 1.200 de elevi din Baia Mare au fost diagnosticaţi cu viroze respiratorii.

Din ce în ce mai mulţi elevi din judeţul Maramureş suferă de viroze respiratorii. Statisticile întocmite de către Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Maramureş arată că nu mai puţin de 1.200 de şcolari din cei 27.000 din cele 70 de şcoli, licee şi grădiniţe din municipiu au fost diagnosticaţi cu viroze respiratorii, în ultima săptămână. „În realitate, numărul acestora este mult mai mare, doar că nu toţi se prezintă la medicul de familie sau la cabinetele şcolare”, a declarat Vasile Bodnar, director DSP Maramureş. Secţia de Pediatrie a Spitalului Judeţean „Dr. Constantin Opriş”, acolo unde ajung complicaţiile date de viroze, este plină ochi. „Pe 90 de paturi, cât are secţia, avem 90 de copii internaţi cu pneumonii şi pneumopatii. La cea mai mică ameliorare îi externăm pentru a face loc altora”, a punctat Lucia Orha, şeful Secţiei de Pediatrie. „La început de săptămână am avut, în 48 de ore, 300 de urgenţe”, a continuat aceasta.

Elevii se protejează cum pot

Speriaţi că tot mai mulţi colegi de-ai lor rămân acasă din cauza răcelii, elevii preferă să asiste la ore cu măşti chirurgicale pe faţă. La Şcoala „Nicolae Iorga” din Baia Mare, fenomenul a început să ia amploare la mijlocul lunii trecute, mai exact în 15 noiembrie. „A apărut un val de îmbolnăviri, când mai mult de jumătate din elevii de clasa a VIII-a au lipsit o săptămână. De atunci sunt clase în care cel puţin jumătate ditre elevi absentează pe caz de boală”, a subliniat Mihai Boloş, directorul şcolii. „Din 950 de elevi care studiază la noi, în medie 60 lipsesc zilnic în ultima perioadă”, a adăugat Boloş. Maria Chertiţie, de 12 ani, elevă în clasa a VI-a la Şcoala Nicolae Iorga, preferă să poarte mască decât să se

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis „Ambasadorii UE au agreat aderarea completă la Schengen şi cu frontierele terestre, începând cu 1 ianuarie 2025“

Ziua Constanta acum 6 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a salutat printr-un mesaj pe pagina sa de pe platforma x agrearea de către ambasadorii UE a aderării complete a României la Schengen, începând cu 1 ianuarie 2025. "Un moment important azi pentru România! Ambasadorii UE au

Vicepreşedintele ANCOM cere suspendarea TikTok în România

Mediafax acum 6 ore
Pavel Popescu scrie pe Facebook, miercuri seara, că cere suspendarea TikTok începând de joi, 28 noiembrie. „Cer, începând de mâine, 28.11.2024, suspendarea platformei TikTok pe teritoriul României, pânǎ la finalizarea anchetei instituţiilor statului

Elena Lasconi spune că vor fi proteste „în toată țara” dacă CCR anulează primul tur al prezidențialelor. „Cred că nu vom mai avea mult până când vom ieși din UE”

HotNews acum 2 ore
Lidera USR, Elena Lasconi, candidata formațiunii care s-a calificat în finala cursei pentru Palatul Cotroceni, a afirmat miercuri seară că, în cazul în care Curtea Constituțională va anula rezultatului votului din primul tur al alegerilor, atunci „î

Călin Georgescu îi cere Elenei Lasconi să cheme tinerii la vot, nu în piaţă

Mediafax acum 3 ore
Georgescu a declarat, la Realitatea Plus, că tinerii nu ar trebui să fie chemaţi în piaţă, ci la vot. „Eu, ca părinte, vă rog pe toţi, nu căutaţi să faceţi (...) audienţă cu acei copii care văd că sunt acum în stradă, în piaţă. Vă rog din tot suflet

Atacurile hibride ale Rusiei pot duce la invocarea articolului 5 din Tratatul NATO, susține șeful spionajului extern german

Ziare.com acum o ora
Utilizarea pe scară largă a acțiunilor hibride de către Rusia împotriva obiectivelor occidentale sporește riscul ca NATO să ia în calcul, în cele din urmă, activarea articolului 5 al clauzei de apărare reciprocă a alianței, a declarat miercuri, 27 n

Trump l-a ales pe generalul (r.) Keith Kellogg, un consilier de lungă durată, ca trimis special pentru Ucraina şi Rusia

News.ro acum 35 minute
Preşedintele ales Donald Trump a anunţat miercuri că l-a ales pe Keith Kellogg, un general de trei stele în retragere, recompensat cu numeroase distincţii pentru meritele sale militare, pentru a servi ca trimis special al său pentru Ucraina şi Rusia

Vicepreşedintele CNA Valentin Jucan cere demisia ministrului Digitalizării Bogdan Ivan, acuzându-l că a fost la sediul TikTok pentru a discuta despre alegerile prezidenţiale şi parlamentare, fără a informa autorităţile relevante în organizarea alegerilor

News.ro acum 2 ore
Vicepreşedintele Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA) Valentin Jucan cere demisia ministrului social-democrat al Digitalizării Bogdan Ivan, pe care îl acuză că a fost la sediul TikTok - companie aflată în centrul disputei legate de campania

Răbdarea Rusiei se apropie de sfârşit, susţine ministrul rus de externe după atacurile ucrainene cu rachete occidentale

G4Media acum 2 ore
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a avertizat miercuri Occidentul că răbdarea Rusiei are o limită, el comentând astfel noile atacuri ucrainene cu rachete occidentale asupra unor ţinte militare pe teritoriul rus, atacuri autorizate pe final de

Este oficial! De la 1 ianuarie 2025, se majorează salariul minim brut pe ţară garantat în plată

Ziua Constanta acum 8 ore
Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se majorează la 4.050 lei lunar începând cu 1 ianuarie 2025 Potrivit Ministerului Muncii, Guvernul a aprobat Hotărârea pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, c

Posibile riscuri la adresa securității naționale se vor discuta în ședința CSAT

Ziua Constanta acum 9 ore
Pentru data de joi, 28 noiembrie 2024, președintele României, Klaus Iohannis, a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Ședința CSAT va avea loc începând cu ora 14:00, la Palatul Cotroceni. Potrivit Administrației Prezidențiale

Vremea

București
acum

joi

3°/7°
vin.

5°/9°
sâm.

5°/8°
dum.

4°/7°
Iasi
acum

joi

3°/9°
vin.

4°/5°
sâm.

4°/5°
dum.

2°/7°
Constanta
acum

joi

3°/9°
vin.

9°/12°
sâm.

10°/12°
dum.

9°/10°
Cluj-Napoca
acum

joi

1°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/8°
Timisoara
acum

joi

5°/11°
vin.

5°/8°
sâm.

3°/8°
dum.

4°/9°