Am întâlnit-o pe soţia generalului Milea la Bruxelles, capitala Europei, în urmă cu câţiva ani. Între timp, Nicoleta Milea s-a stins din viaţă, iar mărturia ei a devenit una pentru istorie. În momentul întâlnirii era o doamnă distinsă, foarte slăbită, extrem de bolnavă, într-o stare de şoc perpetuă. A acordat Jurnalului Naţional un interviu după foarte mulţi ani de tăcere, considerând că mai este necesar încă un deceniu pentru ca misterul morţii soţului său să fie elucidat.

Am încercat să reconstituim împreună cariera militară a generalului Milea aşa cum a fost ea văzută de-acasă. Un discurs aproape impersonal, în care de foarte puţine ori Nicoleta Milea îi pronunţa numele generalului, ca şi cum regulile militare s-ar fi instituit până şi acasă. Despre moartea generalului Milea, Nicoleta Milea a vorbit cu noduri în gât. Nu credea că acesta a fost finalul generalului. Soţia generalului mai susţinea că prima anchetă care a fost făcută asupra acestei morţi a avut şi avea încă la momentul interviului o miză politică.

Jurnalul Naţional: Cum l-aţi cunoscut pe soţul dumneavoastră?

Nicoleta Milea: Cred că prima dată ne-am întâlnit în 1948 sau mai târziu, nu-mi aduc bine aminte. Eram elevă în Argeş, în clasa primară. După terminarea Şcolii Comerciale, el a fost suplinitor la şcoala din comună (Lereşti, Argeş - n.n.). Aşa era obiceiul, să ai un an de pregătire suplimentară. Probabil că de-atunci m-a ţinut minte. Stăteam în prima bancă şi probabil de-asta m-a remarcat. De atunci nu l-am mai văzut decât înainte de căsătorie.

Când v-aţi căsătorit?

Terminase Academia Militară ca şef de promoţie. E şi acum scris numele lui în aula Academiei, în marmură e scris... Fusese repartizat la Regimentul Mecanizat din Dobrogea, de la Basarabi. Atunci a venit în concediu în Argeş şi ne-am reîntâlnit la un bal. Aşa era pe-atunci. Eu eram elevă î