Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Liviu Varciu lupta in finala „Dansez pentru tine"

Publicat in Ziua Constanta, vineri 4 decembrie 2009 ·

Chiar dacă în urmă cu doar patru luni fostul component al trupei LA şi-a pierdut fratele, într-un teribil accident de maşină, acesta şi-a dorit să concureze pentru o cauză nobilă iar în seara aceasta dansează, împreună cu partenera lui, în finala concursului.

Emoţii mari pentru Liviu Vârciu în această seară deoarece competiţia „Dansez pentru tine" a ajuns la final şi îşi va desemna perechea câştigătoare.

Pentru Liviu şi Ilaria, partenera sa de dans, au trecut deja opt săptămâni de concurs, adică 18 stiluri învăţate în sute de ore de repetiţii. Adversarii lor, perechea compusă din Jean de la Craiova şi Sandra au luptat la fel de mult până acum, aşa că iată-i în marea finală.

Telespectatorii sunt cei care vor decide marele câştigător al celui de-al optulea sezon „Dansez pentru tine". Ei pot vota pentru Jean sau Liviu prin sms la 1276.

Liviu şi Ilaria, de 22 ani, din Oradea dansează pentru eroul tinerii, adică tatăl ei. Acesta a suferit de poliomelită în copilărie, iar cu trecerea anilor boala s-a agravat. Totuşi, a muncit toată viaţa şi şi-a îndrumat fiica spre dans tocmai deoarece el nu a putut să facă niciodată dans sau vreun alt sport. A avut însă un singur refugiu: sculptura. Acum, Ilaria vrea să-i asigure toate tratamentele necesare pentru ca tatăl ei să poată sculpta cât mai mult timp, cu cât mai puţine dureri.

Perechile finaliste dansează în această seară trei stiluri de dans, şi anume rock & roll, o improvizaţie, precum şi stilul care le-a plăcut cel mai mult de-a lungul întregului sezon.

Liviu şi Ilaria au astfel posibilitatea să câştige, dacă publicul îi va vota, trofeul acestei ediţii şi marele premiu de 60 000 de euro.

Pe parcursul concursului şi familia lui Liviu a fost prezenţă în platoul „Dansez pentru tine". Chiar dacă arătau vizibil marcaţi de pierderea suferită la începutul lunii august, totuşi au vrut să le f

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fostul viceprimar din orașul Hârlău, prins în flagrant când lua mită 30.000 de euro. El a cerut de trei ori mai mult

Adevarul acum o ora
Fostul viceprimar al orașului Hârlău, Florin Țăpușă, a fost prins în flagrant în timp ce ar fi primit 30 de mii de euro ca să intervină la primarul din comuna Sobinți pentru o concesiune.

Factura electronică devine obligatorie pentru toţi, de la 1 ianuarie 2025

Mediafax acum 37 minute
Ministerul Finanţelor propune, printr-un proiect de act normativ, modificări şi completări în domeniul gestionării şi implementării sistemului naţional privind factura electronică RO e-Factura, al aparatelor de marcat electronice fiscale şi excluder

Cod galben de caniculă în judeţul Harghita

Informația Harghitei acum 20 minute
Judeţul Harghita se va afla mâine, 19 iunie, sub avertizare meteorologică COD GALBEN de disconfort termic ridicat şi caniculă, conform informării transmise de Administraţia Naţională de Meteorologie. Evitaţi aglomeraţia, expunerea la soare, efortul

Marcel Ciolacu l-a invitat pe premierul Bavariei să viziteze Castelul lui Dracula: Indiferent de cât de mult usturoi o să mâncăm, să nu mergem într-o noapte cu lună plină / Premierul Bavariei: Cred că e suficient dacă mâncăm înainte mici

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu l-a invitat, marţi, pe prim-ministrul Statului Liber Bavaria să viziteze ţara noastră, Delta Dunării şi Castelul lui Dracula, el afirmând că, indiferent de cât de mult usturoi vor mânca, ar trebui să nu meargă într-o noapte

România, ţara cu cea mai ridicată inflaţie din UE pentru a cincea lună consecutiv

Adevarul acum 2 ore
Rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană a urcat în mai la 2,7%, de la 2,6% în aprilie, în timp ce România este pentru a cincea lună la rând ţara cu cea mai ridicată inflaţie din blocul comunitar.

UPDATE - Actriţa franceză Anouk Aimée, celebră pentru rolul din filmul "Un bărbat şi o femeie", a murit la vârsta de 92 de ani

News.ro acum o ora
Marea actriţă franceză Anouk Aimée, cunoscută mai ales pentru rolul său alături de Jean-Louis Trintignant în filmul "Un bărbat şi o femeie" din 1966, a murit la vârsta de 92 de ani, a anunţat marţi fiica sa. Curtată de-a lungul anilor de cei mai mar

Deputaţii au adoptat proiectul care interzice publicitatea la ţigaretele electronice, inclusiv cele de tip vape sau care folosesc dispozitive cu tutun încălzit / Legea merge la promulgare

News.ro acum 2 ore
Deputaţii au adoptat, decizional, proiectul pentru completarea art. 29 din Legea audiovizualului nr. 504/2002, precum şi pentru completarea Legii nr.148/2000 privind publicitatea.Iniţiativa legislativă are ca obiect de reglementare modificarea celor

Senatul a luat act de demisia senatoarei PSD Gabriela Firea, după ce aceasta a obţinut un mandat în Parlamentul European

News.ro acum 2 ore
Senatul a luat act, în plenul de marţi, de demisia senatoarei PSD Gabriela Firea, după ce aceasta a fost aleasă pentru un mandat în Parlamentul European. Vicepreşedintele forului legislativ şi preşedintele de şedinţă Sorin Cîmpeanu a precizat că est

Cântărețul Florin Decuseară a căzut, luni seara, de la înălțime la CNE Cernavodă, județul Constanța. Medicii sunt rezervați (VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
Bărbatul care a căzut luni seara, 17 iunie, de la înălțime în localitatea Cernavodă, la centrala nucleară, județul Constanța, este artistul Florin Decuseară, potrivit unor surse. Acesta este angajat în calitate de tehnician la CNE Cernavodă. Reamint

Mugur Tolici, director HR, BNR: Sectorul bancar este încă atractiv pentru forţa de muncă, am avut 85 de candidaţi pentru 7 posturi

Mediafax acum o ora
Sectorul bancar este încă atractiv pentru forţa de muncă, susţine Mugur Tolici, directorul departamentului de resurse umane al BNR, care argumentează că s-au prezentat 85 de candidaţi pentru 7 posturi în cadrul unui concurs organizat de Banca Naţion

Vremea

București
acum

33°
mar.

22°/33°
mie.

21°/35°
joi

23°/38°
vin.

21°/33°
Iasi
acum

29°
mar.

18°/29°
mie.

19°/32°
joi

18°/27°
vin.

15°/28°
Constanta
acum

31°
mar.

21°/31°
mie.

21°/25°
joi

20°/27°
vin.

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

30°
mar.

16°/30°
mie.

17°/30°
joi

19°/28°
vin.

17°/29°
Timisoara
acum

31°
mar.

18°/31°
mie.

19°/36°
joi

22°/35°
vin.

21°/36°