La Istanbul, gazdele amabile ale schimbului nostru de experienţă ne-au rezervat în program cîteva ore de bazar. Bazarul mare într-o zi şi a doua zi cel egiptean. Ce să iei din Turcia? Neapărat un covor! Sub influenţa unei povestiri de Jeffrey Archer, dar şi cu de la mine putere, eram decis să-l iau şi să mă tocmesc. Ştiam desigur că nu mai e loc în casă pentru niciun covor, dar asta nu conta.
Timp nu aveam prea mult, deci am găsit repede un magazin mic, dar arătos, o boxă de bazar de fapt, şi am cerut covoare aşa, cam la 60 pe 90 de centimetri, valiza fiind oricum plină. Îndată mi s-au arătat specimene dintre care unul superb. Avea cam 70 de centimetri pe 120, mătăsos să-l mîngîi, magnific lucrat şi reprezentînd "arborele vieţii", tema turcă de predilecţie. După mîrîieli admirative şi inevitabilul:
- Where are you from?
- From Romania.
- Aha, Romania! "Ce face? Bine?"
Am trecut la negocieri. Cît costă?
- O mie de dolari!
- O mie? Imposibil. Nici dacă zboară.
- Ştiu că România are dificultăţi economice. Îl las pentru dumneata la 800.
- Exclus, iartă-mă. Eu vreau unul de cel mult 80 de dolari.
- Asta nu avem. Trebuie să te conduc la prietenul meu Selim.
A luat-o înainte, ne-am răsucit pe la cîteva cotituri ale bazarului uriaş şi am ajuns la prăvălia lui Selim. Acesta avea cafeaua făcută şi m-a poftit, ceea ce în Turcia nu se refuză, deşi eu de felul meu nu beau cafea.
Domnul Ilham a plecat la standul lui cu covoare de o mie de dolari, iar Selim mi-a arătat colecţia lui de covoare de optzeci. Unul mi-a plăcut în mod special. Avea cam 70 de centimetri pe 120, mătăsos să-l mîngîi, magnific lucrat şi reprezentînd "arborele vieţii". Era mai frumos decît al lui Ilham.
- E de mătase? zic. @
