Cu numai 12 ore înainte de a-i executa pe Elena şi pe Nicolae Ceauşescu, „capii“ de la Bucureşti i-au trimis un plic cu insulină dictatorului bolnav de diabet. Trimise prin curieri speciali de la Ministerul Apărării, fiolele l-au speriat pe şeful Garnizoanei Târgovişte. Acesta credea că are de-a face fie cu otravă, fie cu o bombă sofisticată.
Noaptea care a precedat procesul şi execuţia Ceauşeştilor, la Târgovişte, a fost una în care s-au petrecut cele mai ciudat evenimente. Comandantul unităţii, colonelul Andrei Kemenici, dădea ordine de asasinare a dictatorilor şi în acelaşi timp primea telefoane de ameninţare.
Pe acest fond, în seara de 24 decembrie şi-a pierdut controlul şi a fugit fără discernămănt prin unitate. Luase chiar decizia de a se deplasa cu o coloană de blindate, cu Ceauşeşti cu tot, spre Bucureşti.
Curierul de la miezul nopţii
În final, Kemenici a renunţat la ideea marşului spre Capitală, dar în toiul nopţii s-a aflat în centrul altei întâmplări învăluite în mister. Un ofiţer de la Direcţia de Informaţii a Armatei (DIA) a venit special de la Bucureşti pentru a-i aduce un plic sigilat. Plicul, predat la poarta unităţii din Târgovişte, conţinea câteva fiole cu insulină pentru Nicolae Ceauşescu, care era bolnav de diabet.
Dictatorul îşi făcuse ultima dată insulină în dimineaţa de 22 decembrie, în sediul CC al PCR, înainte de a fugi cu elicopterul. El ştia că, dacă trec trei zile fără a-şi face injecţia, va intra în comă diabetică. Până la termenul-limită mai erau câteva ore.
Vizita nocturnă a colonelului Gheorghe Ştefan i-a reactivat lui Kemenici sentimentul de frică. Iniţial, acesta a crezut că în fiole este explozibil. Mai târziu s-a temut că ar fi otravă. Fiolele există şi acum, după 20 de ani, însă nimeni nu le-a făcut expertiza chimică.
Mărturiile participanţilor la acele evenim