Editura Polirom a început publicarea unei serii de cărţi scrise de artişti plastici şi dedicate laboratorului tehnic, acolo unde se consumă ceremonialurile tainice ale creaţiei. După Tratatul de cromatologie al lui Liviu Lăzărescu, asupra căruia vom reveni cu un alt prilej, a apărut recent Compoziţia în pictură a lui Jenö Bartos, pictor şi profesor la Universitatea de Arte din Iaşi. Textul de mai jos prefaţează cartea şi încearcă o lectură a lecturii, pentru că lucrarea lui Bartos chiar asta este o primă lectură a lumii vizibile pornind de la compoziţia în pictură. (P.Ş.)

Titlul simplu, de o neutralitate care îl face aproape insesizabil, Compoziţia în pictură, al cărţii lui Jenö Bartos, poate să-l deruteze grav pe cititorul grăbit sau pe cel insuficient motivat să facă pasul mai departe. Pentru că, în mod legitim, acesta se aşteaptă la un studiu didactic, sobru, saturat de referinţe tehnice, a cărui arie de cuprindere nu trece dincolo de interesul strictei specializări. Şi, pînă la un punct, această suspiciune chiar este justificată. Studiul este, într-adevăr, unul sobru, dens, cu un amplu aparat tehnic, sprijinit pe enunţurile şi pe demonstraţiile ştiinţelor exacte, adică geometrie, plană şi în spaţiu, fizică generală, optică, informatică, ba chiar chimie şi astronomie, dar este şi unul care priveşte panoramic şi baleiază orizonturi vaste, fundamentat pe observaţii, teorii şi principii ale ştiinţelor omului, adică filosofie, estetică, sociologie, psihologie, ştiinţe ale comunicării etc. Aşadar, dincolo de analiza ştiinţifică, pozitivistă şi neutră, de privirea din exterior, se deschide un orizont larg pentru aventura imaginarului, pentru valorile conştiinţei, pentru eposul interiorităţii. Această dualitate a teritoriilor investigate şi dubla sursă a argumentelor în epica demonstraţiei nu sînt nici pe departe întîmplătoare sau irelevante în economia