Deşi liberalii sunt convinşi că „nici Traian Băsescu, nici altcineva nu va putea distruge PNL", totuşi, au preferat să se poziţioneze alături de PSD şi să recomande electoratului să-l susţină în turul II al prezidenţialelor pe Mircea Geoană.
Consilierul municipal PNL, Ovidiu Cupşa, a recunoscut, ieri, că „PNL putea să stea deoparte şi să fie un spectator sau să se implice activ în viaţa politică în continuare, având responsabilitatea a 20% din votanţii României". El este convins că românii care l-au votat pe Crin Antonescu „aşteptau o reacţie de poziţionare de-o parte sau alta". Cupşa a încercat să convingă că dacă PNL nu s-ar fi implicat „nu ne-am fi dus responsabilitatea până la capăt faţă de cei 20% care ne-au votat". În opinia sa, situaţia actuală a PNL, aceea de aliat cu PSD, demonstrează că liberalii s-au „adaptat la situaţia existentă pentru a încerca să obţină cât mai mult". Una peste alta, consilierul liberal a ajuns la concluzia că „nu e aşa o mare nenorocire alianţa PNL-PSD" şi nici nu garantează că „va fi o alianţă pentru 40 de ani de acum în acolo, dar e cea mai bună situaţie la momentul de faţă... dacă n-o să meargă, vom vedea". În completare, senatorul PNL Puiu Haşotti a punctat: „Noi trebuia să jucăm într-un fel", dar cu Traian Băsescu şi cu PD-L nu se putea din motivele deja arhicunoscute. „Nu ne-a unit dragostea de Mircea Geoană, cât pericolul ce pândea România şi PNL cu Traian Băsescu preşedinte", a concluzionat Haşotti. Comentarii (1) Un cetatean onest : Se spune de obicei ca uneori scuzele te acuza, asa consider ca procedeaza liberalii in momentul de fata. Ca si Geoana aseara care repeta ca un laitmotiv, ce va face si va drege impreuna cu Johanis,(oare unde-i este potenta politica de a se bate de la egal la egal cu celalalt candidat, fara atata ajutor de la altii?, vezi si chemarea la ordin de catre Vantu in miez de noapte!), asa si condu