1970. Nicolae Manolescu are 31 de ani. Eu - 23. In urma cu o saptamâna i-am predat lucrarea de licenta cu titlul "Poezia lui G. Bacovia - un act de exorcism". Acum sun, emotionat, la usa locuintei lui de la parterul unui bloc din Balta Alba. Am venit sa aflu daca i-a placut lucrarea, daca trebuie sa schimb ceva.
Nicolae Manolescu deschide usa. Nu vad cum e imbracat, ca sa il pot descrie cândva, de exemplu in 2009. Vad numai aureola lui de tânar lider de opinie al lumii literare. Intru in hol, ma fâstâcesc si, conform unui obicei din Bucovina mea, ma descalt. La caminul studentesc, anticipând scena, mi-am verificat atent ciorapii ca sa am certitudinea ca nu sunt gauriti. Dar... sunt. De fapt, numai unul dintre ei. Probabil s-a rupt pe drum. "Ah, atuncea mi se pare ca pe cap imi cade cerul..." Ce bine era daca il ascultam pe tânarul meu profesor si nu ma descaltam la intrare.
Acum ma aflu in camera lui de lucru, stau intr-un fotoliu si cu un picior imi ascund celalalt picior. Dupa ce ca mor de teama ca nu i-a placut lucrarea, mai am si aceasta problema, a gaurii din ciorap.
Nicolae Manolescu, dezinvolt, cordial, cu o voce usor ragusita care ii confera distinctie, vorbeste despre orice, dar nu si despre cele saizeci de pagini pe care i le-am incredintat acum o saptamâna. Imi trece, ca o strafulgerare, prin cap gândul ca nu i-au placut. Se stie ca este intransigent si neinfluentabil. Asta e, precis nu i-au placut. Si, fiind politicos, amâna cât mai mult verdictul.
(De unde sa stiu ca se joaca mefistofelic cu mine? Cândva, peste multi ani, voi sti ca are un demon al farsei. Dar acum iau totul in serios.)
Trec minutele, se apropie momentul plecarii, si tot n-am aflat ce crede despre eseul meu. Incerc, timid, sa-l intreb:
- Ati gasit cumva timp sa...
Dar Nicolae Manolescu ignora intrebarea si imi spune ceva despre George Ivascu si des
