Regele Carol I nu a avut moştenitori direcţi (unica sa fată, Maria, a murit la vârsta de trei ani), motiv pentru care, prin Actul de familie din 1883, moştenitor al tronului a fost desemnat - cu acordul impăratului german Wilhelm I (şeful familiei de Hohenzollern) şi al cancelarului Bismark - băiatul fratelui mai mare al regelui, principele Ferdinand.
Deşi a murit acoperit de recunoştinţa unui popor intreg, Nando (aşa ii spunea soţia sa, principesa şi apoi regina Maria) a avut o viaţă marcată de suferinţe şi sacrificii făcute in numele datoriei sale de suveran român şi al loialităţii faţă de noua sa patrie. In primul rând, ca prinţ moşenitor, el nu a putut să se căsătorească cu Elena Văcărescu, femeia pe care o iubea şi cu care se logodise in 1891, deoarece aceasta nu aparţinea unei familii domnitoare. Apoi, deşi avea un profund ataşament faţă de catolicism, Ferdinand a trebuit să suporte excomunicarea Papei din sânul Bisericii Catolice, interzicându-i-se sfânta impărtăşanie, deoarece şi-a botezat cei şase copii pe care i-a avut cu regina Maria in religia ţării noastre, cea ortodoxă. In fine, pentru că, după dureroase frământări de conştiinţă, inţelegând aspiraţiile supreme spre unitate naţională ale supuşilor săi, Ferdinand a susţinut intrarea României in Primul Război Mondial de partea Antantei, a fost dezavuat de familia de Hohenzollern: numele său a fost şters din cartea cea mare a familiei, iar el a fost declarat trădător de către fratele său, urmând a fi detronat după dezmembrarea României.
Totuşi, destinul i-a hărăzit lui Ferdinand drept soţie una dintre cele mai frumoase, sensibile şi culte femei din Europa, regina Maria, care nu doar că i-a dăruit copii in ţară şi strălucire in străinătate, dar l-a susţinut şi consiliat cu fermitate in cele mai dramatice momente ale domniei sale, oprindu-l de la abdicare in deznădejdea cumplitei ierni a