Mii de baxuri cu ţigări de contrabandă, confiscate de vameşii din portul Constanţa Sud Agigea, ocupă depozitele din terminalul de containere, valoarea lor depăşind 10 milioane de euro. Contrabandă cu ţigări a înflorit în ultimele luni din cauza scumpirii ţigărilor pe fondul creşterii accizelor. Sursa: Feri Predescu Şeful biroului vamal Constanţa Sud Agigea, Iulian Teşeleanu, spune că este vorba de cel puţin 3.000 baxuri de ţigări contrafăcute, cele mai multe aduse cu vaporul din China. În toate cazurile, ţigările sunt ascunse în containere prin metoda capac, în faţa fiind aşezate colete cu mărfurile care figurează pe documentele de transport.
Numai astăzi au fost descoperite 900 baxuri cu ţigări Marloboro netimbrate, ascunse în spatele a trei rânduri de colete cu vase de bucătărie. Beneficiarul, o firmă din Bihor, ar fi trebuit să se prezinte la vamă încă din luna septembrie, când containerul a fost descărcat în terminal.
„Sunt 1.000 colete cu oale. dar încă de la scanarea containerului am văzut ţigările”. a declarat vameşul Adrian Milea. Odată confiscate, ţigările şi „capacele” nu pot fi comercializate, aşa că sunt depuse în depozitele tixite cu tutun.
Conform normelor europene, marfa rămâne în depozitele vămii până când titularul vine să o preia pentru a o distruge. Alte zeci de tone de alimente confiscate nu pot fi comercializate sau oferite nevoiaşilor pentru că sunt în litigiu.
14.000 de pachete, confiscate la Iaşi
Inspectorii Direcţiei Regionale pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Iaşi au confiscat azi 14.000 de pachete de ţigări de contrabandă găsite în portbagajul a două autoturisme care se deplasau pe drumul european E 85.
Ţigările nu aveau marcaje fiscale, iar şoferii autoturismelor nu au putut prezenta la control documentele de proveninenţă ale mărfii, motiv pentru care au pri