S-a stins din viaţă, pe neaşteptate, Theodor Hristea, unul dintre cei mai renumiţi profesori al Facultăţii de Litere din Bucureşti, reprezentant de seamă al lingvisticii româneşti din ultima jumătate de secol. De-abia apucase să trimită corecturile la unul dintre ultimele sale articole, "Etimologia şi importanţa ei pentru ştiinţa limbii" şi îşi pregătea o nouă conferinţă pentru colocviul anual al Catedrei de limba română. Era, ca întotdeauna, extrem de activ; foştii săi studenţi şi colegi nu încetau să se mire cum de rămăsese, în ultimele două decenii, neschimbat, aparent neatins de trecerea timpului. Colabora la emisiuni de radio şi televiziune, participa la colocvii şi conferinţe; ca profesor consultant, conducea cu rigoare şi minuţie filologică mai multe lucrări de doctorat. Dispariţia sa a provocat o consternată îndurerare: eram cu toţii obişnuiţi să ştim că există, ca un reper stabil, că e gata să-şi apere mai departe ideile, să-şi expună principiile şi să-şi împărtăşească o cunoaştere profundă şi nuanţată a limbii române, acumulată într-o viaţă consacrată cercetării şi învăţământului.

Profesorul Theodor Hristea a publicat lucrări fundamentale în domeniul lexicologiei şi al etimologiei; chiar din prima sa carte, Probleme de etimologie (1968), a trasat mai multe direcţii de investigaţie, descriind şi clasificând în detaliu calcul lingvistic (calcul semantic, de structură, gramatical, frazeologic, lexico-frazeologic), variantele de realizare a etimologiei populare şi a hipercorectitudinii. A semnalat pentru prima oară o serie de calcuri din rusă sau din franceză, a atras atenţia asupra unor pleonasme împrumutate, a explicat procese complexe de formare a cuvintelor (prin derivare frazeologică, derivare postsintagmatică etc.). Theodor Hristea şi-a impus viziunea proprie asupra definirii şi delimitării conceptului de neologism sau a celui de confu