Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O viaţă nouă, de Moş Nicolae

Publicat in Adevarul, vineri 4 decembrie 2009 · ·

Viaţa curmată brusc a unui băiat de 10 ani din Covasna, aflat în moarte cerebrală în urma unui accident de circulaţie, poate salva două vieţi

Cei doi rinichi ai copilului au fost aduşi, azi-dimineaţă, la Institutul de Urologie şi Transplant Renal din Cluj-Napoca, unde medicii au ales, în urma mai mutor analize, doi primitori. Este vorba de o femeie din Olt, şi una din Târgovişte. Cele două au fost alese dintr-o listă de şapte persoane, printre care şi copii.

„Aştept de doi ani un transplant, iar de cinci ani fac dializă. Este un cadou de Moş Nicolae, mai ales că pe soţul meu, care a murit în urmă cu trei luni, îl chema Nicolae”, a povestit, cu emoţie, Minodora Rus, în vârstă de 41 de ani, din Târgovişte, una dintre primitoare.

Înainte de operaţie, realizată de echipa profesorului Mihai Lucan, medicii nu deciseseră, încă, dacă rinichii vor fi transplantaţi la una sau la ambele femei. „Este posibil să transplantăm ambii rinichi unui singur primitor, deoarece aceştia sunt mai mici decât cei ai unui adult”, a precizat, înainte de operaţie, medicul prinmar Adrian Bărbosu.

Mort în accident

Familia copilul de 10 ani a cărui moarte poate salva trei vieţi este din Covasna. Băiatul se afla în moarte cerebrală după un accident de circulaţie din 28 noiembrie. Operaţia de recoltare a fost efectuată la Braşov noaptea trecută. O parte din echipa de medici care a efectuat operaţia de la Braşov a plecat de la Cluj-Napoca, unde s-au întors în cursul nopţii cu cei doi rinichi.

Băiatul se afla în căruţă, alături de bunicul său. Atelajul a fost observat prea târziu de un şofer care nu a mai putut evita impactul cu acesta. Micuţul s-a lovit puternic la cap şi a ajuns la spital în moarte cerebrală.

Părinţii băiatului au acceptat să îi doneze organele. Ficatul a ajuns la Bucureşti, iar rinichii la Cluj-Napoca. Din păc

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 10 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

SuperLiga: Universitatea Craiova, al doilea meci consecutiv cu trei goluri marcate. Victorie cu FC Argeș

HotNews acum 8 ore
Universitatea Craiova s-a impus în fața formației FC Argeș, scor 3-1, într-un meci disputat vineri, pe stadionul „Ion Oblemenco”, în etapa a doua din SuperLiga. Gruparea din Bănie a reușit să treacă peste problemele din prima rundă, când a condus cu

Un nou weekend „Străzi Deschise – Bucureşti, Promenadă urbană” aduce arta şi distracţia pe Calea Victoriei / Restricţii rutiere

G4Media acum 39 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare „Străzi Deschise – Bucureşti, Promenadă urbană” revine în acest weekend cu o invitaţie la plimbare, descoperire şi spectacol, în cea mai recent extinsă zonă pietonală de pe Calea Victoriei. Sâmbătă ş

Nicușor Dan: „Divergenţele dintre Dragoş Pîslaru și Sorin Grindeanu ar fi trebuit evitate. Coaliția merge mai departe”

Gandul acum 7 ore
Divergenţele dintre ministrul Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, şi şeful interimar al PSD, Sorin Grindeanu, ar fi trebuit evitate, consideră Peşedintele Nicuşor Dan. Afirmația este făcută în contextul în care este nevoie ca Guvernul să proiectez

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 8 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

Cui îi rămâne AVEREA impresionantă a lui Felix Baumgartner. Celebrul sportiv austriac nu era căsătorit cu Mihaela Rădulescu și nu avea copii

Gandul acum 8 ore
Felix Baumgartner (56 de ani) deținea o avere impresionantă, dar în momentul morții sale banii din conturi ar fi fost mult mai puțini decât acum 4 ani, potrivit presei internaționale. Însă, chiar și așa, tot este vorba de câteva milioane de euro. În

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 12 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Cseke Attila: Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii

BusinessMagazin acum 11 ore
„Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii”, declară vineri Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila. Aceasta este una dintre măsurile de descentralizare incluse în noul pachet legislativ privind reforma administraţiei

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum 8 ore
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

Vremea

București
acum

19°
sâm.

18°/32°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

24°/41°
Iasi
acum

18°
sâm.

17°/26°
dum.

15°/31°
lun.

18°/33°
mar.

22°/38°
Constanta
acum

20°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

22°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

16°/26°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

16°
sâm.

16°/29°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/34°