Cea de-a opta ediţie a evenimentului „Cred în Moş Crăciun!“ începe de mâine în Parcul Cişmigiu din Capitală.
Pe aleile din Parcul Cişmigiu vor circula în această perioadă personaje de basm, într-un decor conceput de scenograful Dragoş Buhagiar pentru a reda spiritul sărbătorilor de iarnă.
Bradul de Crăciun îi va întâmpina pe cei mici, dar şi pe adulţi la intrarea în parc, iar aceştia vor fi apoi îndrumaţi către Sania Moşului, Ieslea Naşterii Domnului şi Casa lui Moş Crăciun.
Târgul de Crăciun cu cele 35 de căsuţe special amenajate îi va aştepta pe vizitatori cu bunătăţi şi cu suveniruri specifice sărbătorilor de iarnă. Acesta va fi deschis până în data de 24 decembrie.
În prima seară a evenimentului, pe 5 decembrie, începând cu orele 19.30, bucureştenii vor putea să vadă spectacolul grupului gospel din Statele Unite, „Raise Choir“, care a pregătit un recital alături de Brad Vee Johnson şi Paula Seling, acompaniaţi de Andrei Tudor Band.
Dimineţile, începând cu orele 11.00, copii vor avea parte de un program interactiv cu spectacole de teatru, dans, muzică şi magie. Cei mici se vor distra alături de Grupul vocal Adagio, Trupa de teatru pentru copii Omidee, Magicianul Robertino, Grupul de dans Doremi şi Opera Comică pentru Copii.
„Cred în Moş Crăciun!“ va fi organizat până în data de 23 decembrie de către Primăria Municipiului Bucureşti, prin Centrul de Proiecte Culturale ArCuB - Arta şi Cultura Bucureştiului.