Traian Basescu a declarat in premiera, la OTV, vineri seara, ca nu a vrut sa foloseasca in aceasta campanie o caseta compromitatoare cu contracandidatul sau, Mircea Geoana, pe care i-o va preda personal pe 7 decembrie. Despre continutul acestei inregistrari, seful statului s-a rezumat doar sa spuna ca va oferi detalii dupa alegeri. El a precizat ca a cerut staff-ului sau de campanie sa nu foloseasca aceasta caseta, in caz contrar si-ar fi anuntat retragerea din cursa prezidentiala.
Basescu a motivat ca nu a fost interesat sa foloseasca materiale compromitatoare venite din interiorul PSD, un partid in care "membrii se filmeaza intre ei si apoi se santajeaza reciproc". Presedintele a lasat astfel sa se inteleaga ca materialul video cu Mircea Geoana intr-o ipostaza compromitatoare i-ar fi fost livrat chiar din interiorul PSD.
O alta dezvaluire facuta de seful statului se refera la faptul ca s-a intalnit, in timpul mandatului sau, doar o singura data cu Sorin Ovidiu Vantu in casa unui prieten, unde a venit omul de afaceri. Presedintele a oferit si o posibila explicatie pentru campania mediatica negativa la adresa sa facuta pe anumite televiziuni si a declarat, referindu-se la Vantu: "Eu nu pot sa ma implic in ce vrea el si el incepe atacurile pe televiziune". Totodata, Basescu a recunoscut ca s-a intalnit si in parcarea de la Tancabesti, cand venea de la munte, dar pe vremea cand nu era presedinte. Intrebat daca a fost ajutat de Vantu in campania din 2004, Basescu a negat categoric acest lucru, admitand "Daca m-a ajutat cineva, a fost Evenimentul Zilei, care s-a dedicat sustinerii mele fara sa le cer acest lucru".
In legatura cu posibila acuzatie de viol, lansata pe blogul unui jurnalist de la Antena 3, care a renuntat sa mai difuzeze caseta la terminarea unui ultimatum de 24 de ore, Traian Basescu a precizat ca semnul de pe fata nu