A absolvit Conservatorul din Bucureşti. Le predă acum copiilor tainele muzicii, cântă într-un restaurant şi este proprietarul unei firme de creaţie muzicală.
A ştiut încă de mic ce avea să facă în viaţă. I-a plăcut să cânte de când se ştie, iar această pasiune i-a adus cele mai mari satisfacţii.
„Am început în clasa I. Cântam acasă, îmi plăcea, iar părinţii mei m-au dus la un profesor particular. Apoi am venit la Palatul Copiilor şi am făcut acordeon timp de patru ani, cu profesorul Ilie Mărţuică, de la care am avut numai lucruri bune de învăţat“, ne spune artistul.
Valentin a continuat pe acelaşi drum, cel al muzicii, astfel că a urmat cursurile Şcolii Populare de Arte şi apoi a absolvit prima promoţie a Liceului de Artă.
„La Liceul de Artă am avut norocul să o am ca profesoară pe Carmen Tocaiu, o profesoară care m-a îndrumat şi m-a ajutat foarte mult în cariera pe care am urmat-o ulterior. A fost întotdeauna lângă mine şi a ştiut să mă ajute şi să fie alături de mine“, ne spune cântăreţul. După liceu, Valentin Croitoru a urmat Conservatorul la Bucureşti, unde a absolvit specializarea pedagogie muzicală.
Cântă într-un restaurant şi e proprietar de firmă
În urmă cu şase ani, muzicianul a venit la Palatul Copiilor, unde lucrează cu pasiune şi unde a reuşit performanţe notabile. „Când m-am întors în oraş, am lucrat timp de doi ani la Liceul de Artă şi la Şcoala Numărul 3, apoi am venit la Palatul Copiilor, unde activez ca profesor de muzică uşoară. E foarte frumoasă activitatea de aici, nu avem timp să ne plictisim. Îmi place foarte mult să lucrez cu copiii, indiferent de vârstă. Şi de liceu, şi mai mici. Încerc să mă pliez pe nevoile fiecăruia. Sunt încântat de faptul că elevii mei au reuşit performanţe notabile la concursurile de specialitate, asta demonstrează că munca mea şi a lor dă roade. Am obţinut premiul al II-lea la un concu