25 mai
Să vorbim puţin despre chemare, greutăţi, efort, dăruire şi seriozitate. Voi da un singur exemplu, dar cât de grăitor! Tinerii literaţi grăbiţi de acum, mai cu seamă cei aflaţi în preajma debutului în volum, se vor cruci probabil şi vor scuipa în sân oripilaţi, dar îi asigur că povestirea mea este reală, lucidă, obiectivă. Cum arăta un debut poetic în a doua jumătate a anilor '70?
Să începem cu începutul: se debuta greu, chinuitor, temător, poticnit, dar mai ales zăbavnic. În toată ţara nu existau decât câteva edituri literare mai răsărite, a căror crăiasă era neîndoielnic bucureşteana Carte Românească. Prestigiul acesteia era imens, dar dacă nu erai într-un fel sau altul omul regimului, dinaintea-ţi se aşterneau numai stavile şi oprelişti, nici o vorbă bună, nici un ajutor. Practic, erai un aventurier idealist care se lansa într-o expediţie Kon-Tiki pe oceane de hârtie.
Primul meu op liric (Poezii, Cartea Românească, 1977) era gata de tipar încă din 1975 şi cuprindea snopi din recolta de versuri? mai mult sau mai puţin reuşite? a ţarinilor mele, cu începere de prin 1970. Înainte de volum, debutasem timid în presa literară centrală cu trei-patru poeme diluate şi tot atâtea articole stângace, dar cu o notă personală care nu a trecut neobservată. Degustătorii de artă literară erau şi atunci ca şi acum puţini, răzleţi, dar foarte rafinaţi (paranteză: nu la inteligenţă stă prost românul, ci la gust şi mai ales la caracter). Când mi s-a părut că încercările mele lirice pot compune un tom de sine stătător şi destul de convingător, m-am rugat de o foarte feminină şi atrăgătoare secretară de redacţie de la UAP (Uniunea Artiştilor Plastici), unde lucram atunci să mi le bată la prima maşină de scris electrică pe care am văzut-o în viaţa mea; şi astfel, topul de hârtie cretată ce cuprindea poeziile dactilografiate impecabil, strâns
