Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bulevard „suspendat“ în Craiova

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 4 decembrie 2009 ·

Primăria Craiova a cerut ca în proiectul de reabilitare a bulevardului Râului să fie luată în calcul realizarea a trei benzi pe fiecare sens. Asta înseamnă că benzile de interior vor fi construite peste canalul colector.

Practic, benzile de interior de pe bulevardul Râului ar trebuie suspendate, fiindcă piesele care compun canalul colector abia îşi suportă propria greutate. Din cauza instabilităţii acestor casete, Primăria Craiova a decis în 2007 să desfiinţeze până şi câteva construcţii provizorii de deasupra canalului colector, de teamă ca tavanul să nu se prăbuşească. Situaţia este sesizată de unul dintre proiectanţii interesaţi de licitaţia pentru atribuirea contractului de expertizare şi proiectare, organizată de primărie.

„Având în vedere modul în care aceste casete au fost puse în operă şi comportarea în exploatare (denivelări în plan vertical, rosturi mici între prefabricate, fisuri etc.), cât şi faptul că prefabricatele reprezintă un «cadru închis», consolidarea acestora pentru noua situaţie cerută este practic imposibilă (...)“, îi transmite proiectantul Primăriei Craiova.

Acesta vede ca soluţie viabilă realizarea unei structuri care să „funcţioneze independent de casetele existente“, caz în care costurile de execuţie ar creşte spectaculos. Autorităţile susţin însă că banda a treia de mers pentru fiecare sens va fi rezervată exclusiv circulaţiei maşinilor de mic tonaj, astfel încât să nu fie pusă în pericol stabilitatea drumului şi siguranţa participanţilor la trafic. „Proiectantul trebuie să ne prezinte şi studii topografice cu planuri topografice şi liste repere, plus studiu geotehnic. Acestea sunt documentele care stau la baza realizării expertizei tehnice, a documentaţiei de avizare a lucrărilor, a proiectului tehnic şi detaliilor de execuţie. Banda de mijloc urmează să fie destinată exclusiv maşinilor de mic tonaj“, ne comun

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 13 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 10 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Gigi Becali: E prea ruşinos ce s-a întâmplat astăzi. Nu am cuvinte

News.ro acum 7 ore
Finanţatorul FCSB, Gigi Becali, a declarat, marţi seară, că nu mai are încredere că echipa sa se va califica în grupele Ligii Campionilor, după înfrângerea ruşinoasă cu echipa Inter Escaldes din Andorra. ””Ce mai contează calificarea? Nu am cuvinte.

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum 7 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 8 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 13 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Grindeanu, despre o eventuală numire a lui Dacian Cioloș la șefia SRI: „Eu cred că este o glumă”

HotNews acum 7 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la Antena 1, că nu s-a abordat în discuţiile cu preşedintele Nicuşor Dan subiectul privind propunerile pentru şefii serviciilor de informaţii. Grindeanu susţine că reprezentanţii PSD „ar fi

Vicepremierul Tanczos Barna a anunțat când vor creşte din nou salariile și pensiile

Adevarul acum 7 ore
Eliminarea sporurilor este definitivă, însă îngheţarea şi neindexarea salariilor şi pensiilor din sectorul public este temporară, a declarat, marți seara, la Antena 3 CNN, vicepremierul Tanczos Barna.

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum 10 ore
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

Tenis: Jaqueline Cristian s-a calificat în optimi la Iaşi Open

News.ro acum 11 ore
Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian s-a calificat, marţi, în optimile turneului WTA 250 Iaşi Open. Jaqueline Cristian (27 de ani, locul 51 WTA), favorita numărul 2 a turneului, a dispus de rusoaica Daria Lodikova (29 de ani, locul 415 WTA)

Vremea

București
acum

23°
mie.

22°/37°
joi

17°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/33°
Iasi
acum

20°
mie.

18°/31°
joi

17°/22°
vin.

14°/25°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

21°
mie.

21°/36°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

15°/34°
joi

15°/20°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
Timisoara
acum

18°
mie.

18°/28°
joi

15°/23°
vin.

15°/27°
sâm.

16°/33°