Fragil şi distins, galanton, cochet, vag timid, dar plin de aplomb imediat ce vine vorba de literatură, Constantin Abăluţă este un om pe a cărui faţă scrie, se vede de la o poştă, cuvântul "artist". Zărit pe stradă de cineva care nu îl cunoaşte ar putea fi luat cu uşurinţă drept un virtuoz al pianului, un pictor cu aer metafizic, presupus fumător de pipă, un rafinat bijutier sau, de ce nu, un delicat poet. Pare un perfecţionist, din familia celor susceptibili să trudească fără odihnă săptămâni şi luni până la obţinerea formei desăvârşite. Dincolo de aerul său melancolic, puţin aerian, se se simte marele truditor, meseriaşul care, cu migală de orfevru, singur în atelierul său, trăieşte în lumea aerată a propriilor viziuni artistice.

Dublul volum pe ale cărui coperte stă scris constantin/abăluţă iov/în ascensor - constantin/abăluţă iov/în funicular este în mai multe sensuri experimental. În primul rând ca editare. "Cărţile" pornesc una spre cealaltă, în oglindă, dinspre coperte şi se întâlnesc la mijlocul volumului, astfel încât cititorul va ezita mult înainte să se decidă de unde să înceapă lectura. Apoi, lucru destul de inedit, cele două cărţi (N.B. - care nu sunt reeditări) beneficiază, chiar în corpul volumului, de comentariile aplicate ale unor reputaţi critici literari şi poeţi: Gheorghe Grigurcu, Ion Pop, Andrei Zanca, Barbu Cioculescu, Nina Cassian, Vasile Baghiu. În fine, la finalul grupajului iov în funicular, Constantin Abăluţă însuşi scrie "un fel de Postfaţă" legată de intenţiile acestui volum şi de importanţa sa din punctul de vedere al autorului. Să mai spun doar că grupajul iov în ascensor este alcătuit din poeme propriu-zise, în vreme ce iov în ascensor are ca notă definitorie poemele în proză.

Aşa cum este editat, titlul oferă două importante chei de lectură. Trimite explicit la parabola biblică a lui Iov şi, în acelaşi