Aceasta este concluzia mea după dezbaterea prezidenţială. Dacă nu ar fi existat pauza, candidatul PSD ar fi fost KO. La fel ca în box, l-a salvat un gong de rundă. În final, arbitrii ar fi dat, probabil, decizie unanimă: învingător la puncte, Traian Băsescu.

Am văzut astăzi o confruntare, desfăşurată în faţa clasei, între elevul cuminte şi silitor, premiantul care învaţă pe de rost temându-se de o notă mică şi de ceea ce-l aşteaptă acasă, şi elevul mai puţin disciplinat, uneori chiulangiu şi bătăuş, dar care, când îşi pune în cap să arate că poate, asimilează ceea ce citeşte şi este capabil să fie creativ. Am văzut, de fapt, dusă în plan politic, marea dilemă a învăţământului românesc – memorare versus aplicabilitate.

Când era scos din lecţia pe care o memorase, Mircea Geoană se pierdea, devenea un copil singur, uitat de părinţi afară după înserare. Căuta un punct de sprijin, n-avea replică, transpira rece. “Înota”, cum zic boxerii. Singura temă la care s-a dovedit superior a fost cea din debutul dezbaterii, privind relaţia preşedintelui cu Executivul, unde el avea pregătit textul (repetat ulterior prea des) cu Guvernul Johannis.

Geoană a pierdut net prima bătălie tocmai pe teren propriu: Băsescu a fost mult mai informat, mai concret, “mai preşedinte” în domeniul politicii externe. Geoană a bălmăjit generalităţi, Băsescu a trasat limite de suveranitate şi a vorbit despre contracte pragmatice.

Geoană a fost knock-down la tema exporturilor româneşti. N-a putut da nici un exemplu de sector care a căzut din cauza crizei. Iar ulterior, când cu legea răspunderii fiscale, a vrut să-şi îmbrăţişeze adversarul, să se odihnească amândoi, şi a fost lovit în plină figură.

Geoană a făcut cunoştinţă cu podeaua când Băsescu l-a silit să recunoască vizita făcută la miezul nopţii de miercuri spre joi lui S.O. Vântu