Critic literar, teoretician în ale literaturii, prozator, editor, om pătimaş şi certăreţ cu supra de măsură. Însă turbulent fără a fi malefic… Avea 65 de ani şi a făcut atac vascular în urma unei enervări mai mari. Nu mă interesează consideraţiuni obiective, doar cîteva amintiri (asumîndu-mi patetismul inerent): Am căpătat primul job în 2001 (să scriu cronici şi revista presei la Ziua literară) în urma unei dispute aprinse din timpul cenaclului pe care-l conducea. Era genul ăsta de om. Era un amestec năvalnic de orgoliu, ambiţie de a fi iniţiatorul unei generaţii literare combinată cu mult fler autentic de a descoperi oameni care scriau bine, plus multă patimă în toate. Dar mai ales cînd venea vorba de tineri. Avea o tandreţe teribilă faţă de mulţi prieteni de-ai mei, tineri scriitori azi. A publicat la Editura Pontica poezie tînără “douămiistă” (asta era obsesia lui), acele “plachete”, cînd nimeni nu publica tineri şi cu atît mai puţin poezie. Avea un devotament şi o afecţiune greu de înţeles pentru mine faţă de doi buni prieteni poeţi care au decis, la un moment dat, să se călugărească. A luat-o aşa de personal, ca o trădare în amor. De ce l-au părăsit? A rămas convins pînă la capăt ca s-au retras acolo întocmai pentru a avea timp să scrie . Era genul ăsta de om. Mi-a acordat mie şi prietenilor mei un credit de-a dreptul emoţionant. Nemeritat în ce mă priveşte. De mare rafinament în ce-i priveşte pe Ruxandra Novac, Adi Urmanov, Andrei Peniuc, Ionuţ Chiva, Marius Ianuş, Răzvan Ţupa, Elena Vlădăreanu, Mitoş Micleuşanu, Mihai Iovănel (din altă categorie, dar pe care-l adora) ş.a. care nu-mi vin acum în minte pentru că sînt emoţionată. Din pricina lui am citit pentru prima şi singura dată la un cenaclu literar (Euridice). Mi-a făcut o ofertă de nerefuzat: Mi-a spus că îmi va aduce drept companie de lectură orice scriitor îmi doresc eu mai tare şi mai tare, numai