*După aprecierea din ultimele două săptămâni, leul va reveni pe panta descendentă până la finele anului, din cauza incertitudinilor politice, consideră analiştii
Perioada electorală i-a priit leului, cursul de schimb coborând cu 1,76% în ultimele două săptămâni, de la o cotaţie de 4,2817 lei/euro pe 20 noiembrie, înaintea primului tur de scrutin, la 4,2062 lei/euro, pe 4 decembrie.
Aprecierea vine după ce o serie de bănci europene importante, precum UniCredit, Deutsche Bank şi Barclays, au pariat câteva sute de milioane de euro pe un leu mai puternic, respectiv un curs de 4,1 lei/euro.
Întărirea monedei naţionale este însă aproape de sfârşit anul acesta, iar în scurt timp leul va intra pe un trend de depreciere, consideră analiştii consultaţi de Reuters, în cadrul unui sondaj.
"Incertitudinile politice şi balanţele contabile slabe ale companiilor din afara sectorului financiar împiedică revenirea leului pe un trend pozitiv, în viitorul apropiat", a declarat Raffaella Tenconi, analist la compania londoneză Wood&Co. În aceste condiţii, analiştii întrevăd o creştere de câteva procente a leului în faţa monedei europene abia la finele anului viitor. Totuşi, sunt şanse ca perspectivele leului să se îmbunătăţească.
Situaţia depinde de guvernul care se va forma după alegerile prezidenţiale, care trebuie astfel să aplice o politică bugetară responsabilă, astfel încât să fie reluată finanţarea din partea FMI, potrivit sondajului. (S.S.)

Aprec