Harta arata, prin anii '30, ca, undeva spre sud, orasul se incheia cu un sat insalubru. La marginea comunei Serban Voda de odinioara, spre ulita de tara numita Drumul Gazarului, a locuit poate cel mai trist poet român. Era o mahala in care casele se pierdeau printre maidane si baltoace ramase amintire de la marile ploi nu demult trecute. Mozaicul de case si spatii nefolosite forma un sat care se numea "Progresul". Numele lui dainuie si astazi in cel al pietei omonime aflata pe Soseaua Giurgiului.
Pe vremuri, aceasta sosea era un drum de tara care indraznea sa se apropie de oras doar pana in centrul comunei Serban Voda (astazi perimetrul Pieptanari si imprejurimile). Sudul orasului avea o alta atmosfera. De pilda nordul era cosmopolit, mai inverzit, cu parcuri strabatute de trasuri in fiecare seara.
Sudul apartinea celor multi, insinguratilor care vietuiau de la o zi la alta. Erau vremuri care te obligau sa gandesti bacovian: "am gresit colosal ca m-am nascut in acest secol… ."
Bacovia afirma: "Nu ma plictisesc si nu ma nelinistesc in singuratate". Bacovia a iubit oamenii dar a pastrat o relativa selectie si a preferat singuratatea, deoarece "melancolia firii mele nu ar fi niciodata inteleasa".
Mahalaua din sudul orasului era teritoriul neasezat al satului care se incorda din rasputeri sa imite orasul, sa i se apropie, precum o ruda sarmana de departe. Asa apare imaginea "targului mizerabil" cu "ulita plina de dugheni, glod si coceni", targul in care saracia alimenta sperante iluzorii in "crasme murdare".
Pe drumurile desfundate, greu de urmarit cu masura atenta a pasilor printre maidane inverzite, ii aflam pe "acei invinsi, pe veci pierduti… ori in taverne, ori in mansarde; si acei nebuni, ratacitori, tacuti, gesticulind pe bulevarde…" .
Alaturi de solitari inveti sa rezisti ignorantei si mizeriei cotidiene, cuprinsa nu atat de nel
