Mesajul a fost trimis. Multumesc!

6 morţi de gripă nouă, în toată ţara

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 4 decembrie 2009 ·

Încă un român a murit din cauza gripei noi, a anunţat, ieri, Ministerul Sănătăţii, ceea ce ridică la şase numărul deceselor cauzate de virusul A/H1N1 în România.

Este vorba despre un bătrân din judeţul Suceava, care a luat virusul gripei noi în urmă cu câteva zile. Suceveanul a fost răpus de gripa nouă rapid întrucât suferea şi de bronşită cronică.

Miercuri acesta a fost transferat de la Spitalul de Boli Infecţioase din Suceava la Secţia Reanimare a Spitalului “Sf. Spiridon” Iaşi, unde sunt ţinuţi toţi bolnavii din regiunea Moldovei care au forme severe de gripă nouă. Medicii nu au mai putut face nimic pentru a-l stabiliza, iar în cursul dimineţii de ieri acesta a decedat.

Toţi românii care au murit până acum din cauza virusului gripei noi sufereau şi de boli cronice.

Experţii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) atrag atenţia asupra faptului că mai ales la pacienţii cu imunitate slabă, cum sunt şi bolnavii cronic, apar din ce în ce mai multe cazuri de rezistenţă la tratamentul cu antivirale.

Numai în ultimele 14 zile, numărul acestor cazuri a crescut de la 57 la 96. Două situaţii speciale au apărut în Marea Britanie şi Statele Unite, iar medicii suspectează faptul că virusul rezistent la tratament s-a transmis şi altor persoane.

„La bolnavii cronic, replicarea virusului persistă pentru perioade mai mari de timp în ciuda tratamentului cu antivirale, ceea ce creează un mediu care favorizează apariţia virusurilor rezistente la tratament. Cei cu imunitate slabă sunt greu de tratat şi au o probabilitate mai mare să dezvolte rezistenţă”, atenţionează OMS.

Pe de altă parte, Agenţia Europeană pentru Medicamente a anunţat, ieri, că nicio reacţie gravă neprevăzută nu a fost remarcată după lansarea campaniilor de vaccinare împotriva gripei noi în ţările UE, unde zece milioane de perso

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 5 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 6 ore
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

VIDEO Controversatul artist naţionalist croat care a strâns un mare număr de fani la un concert în Zagreb. Cântăreţul este interzis în mai multe ţări europene

HotNews acum 4 ore
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a participa la un concert al unui controversat cântăreţ rock naţionalist croat, Marko Perkovic „Thompson”, care a fost anunţat ca fiind cel mai mare concert cu plată din lume. Poliţia a decl

Ilie Bolojan este acuzat de un sindicat că a încasat, în 2007, „71 de salarii medii lunare” ca membru al unui comitet din Eximbank. „Asta alimentează acuzațiile de dublu standard”

HotNews acum 14 ore
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului susține că Ilie Bolojan, pe vremea când era secretar general al guvernului Tăriceanu, ar fi încasat aproape 74.000 de lei ca indemnizații primite în calitate de membru al Comitetului Intermi

Mesaj Ro-Alert după apariţia unui urs în zona cascadei Duruitoarea din Ceahlău

HotNews acum 9 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ a emis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-ALERT după apariţia unui urs în zona Cascadei Duruitoarea din masivul Ceahlău. Zona în care a fost văzut animalul este una turistică şi des frecventată de

Ministrul Sănătăţii: Începând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

News.ro acum 4 ore
Ministrul SănătăţiiAleandru Rogobete afirmă că, îcepând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Gigi Becali exclamă, după Supercupa României: „Nu am avut de când sunt eu în fotbal așa jucător”

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
. Gigi Becali, patronul roș-albaștrilor, a avut cuvinte de laudă la adresa lui Juri Cisotti, mijlocașul ofensiv al campioanei din Liga 1. Echipa începe cu Cisotti, Olaru și Șut. Și cu Ngezana” Gigi Becali, patron FCSB

Un copac a căzut peste o mașină în mers în Brașov. O RUPERE de nori a provocat inundații pe străzi, un autovehicul a fost blocat în apă

Gandul acum 7 ore
O ploaie torenţială care s-a abătut, sâmbătă după amiază, în zona municipiului Făgăraş din Braşov, provocând pagube materiale şi afectatând traficul rutier Mai mult, un arbore s-a prăbuşit peste un autoturism aflat în mers, străzi au fost acoperite

Donald Trump recunoaşte că nu știe dacă poate opri războiul din Ucraina: „Asta este o afacere Biden. Încerc să o finalizez”

Adevarul acum 7 ore
Președintele Donald Trump a recunoscut că nu știe dacă va putea pune capăt războiului din Ucraina, deși în campania electorală promisese că va rezolva situaţia chiar din prima zi de mandat.

Vremea

București
acum

22°
dum.

21°/37°
lun.

24°/39°
mar.

23°/38°
mie.

20°/35°
Iasi
acum

20°
dum.

20°/35°
lun.

18°/38°
mar.

20°/38°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

20°
dum.

20°/32°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

16°/33°
lun.

19°/37°
mar.

17°/35°
mie.

14°/18°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/39°
lun.

20°/39°
mar.

18°/39°
mie.

13°/19°