* de curând s-a finalizat vaccinarea contra pestei porcine, iar în prezent se derulează cele contra gripei aviare şi rabiei
Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Brăila a achiziţionat 1.712 momeli speciale, pentru vaccinarea împotriva pestei porcine a celor circa 430 de mistreţi existenţi pe fondurile de vânătoare din judeţul nostru.
Jumătate dintre acestea au fost împrăştiate, în luna noiembrie, în zonele unde s-a semnalat prezenţa mistreţilor, urmând ca după 28 de zile să se repete operaţiunea, cu acelaşi număr de momeli vaccinale.
În ceea ce priveşte efectivele de suine din gospodăriile populaţiei, dintr-un număr total de 85.403 capete au fost vaccinate contra pestei porcine, până la finele lui noiembrie, toate cele 81.762 exemplare care au vârsta necesară.
"În prezent, pe teritoriul judeţului Brăila se desfăşoară campania de vaccinare antirabică a câinilor şi pisicilor, precum şi campania de vaccinare a păsărilor din gospodăriile populaţiei contra pseudopestei aviare, acţiuni efectuate de către medicii veterinari împuterniciţi de DSVSA. Vaccinarea antirabică este gratuită, iar cea contra pseudopestei aviare este contra-cost. Refuzul efectuării acestor acţiuni se sancţionează contravenţional", ne-a informat Dragoş Frigioiu, directorul coordonator al DSVSA Brăila. * de curând s-a finalizat vaccinarea contra pestei porcine, iar în prezent se derulează cele contra gripei aviare şi rabiei
Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Brăila a achiziţionat 1.712 momeli speciale, pentru vaccinarea împotriva pestei porcine a celor circa 430 de mistreţi existenţi pe fondurile de vânătoare din judeţul nostru.
Jumătate dintre acestea au fost împrăştiate, în luna noiembrie, în zonele unde s-a semnalat prezenţa mistreţilor, urmând ca după 28 de zile să se repete operaţiunea, cu ace