Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vicepresedintele agentiei de turism Happy Tour: Strategia noastra este sa castigam si cota de piata, dar si profit

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 4 decembrie 2009 ·

Happy Tour, cea mai mare agentie de turism de pe piata locala, controlata de fondul de investitii spaniol GED, asteapta scaderi ale afacerilor cu 20-25%, pana la 40-42 de milioane de euro anul acesta.

"Desi incasarile agentiei de turism au fost in scadere in trend cu piata, anul acesta a reprezentat o perioada buna pentru restructurarea companiei. Daca am fi avut un an de crestere, probabil ca nu mai aveam timp sa facem aceste schimbari la nivel intern", a declarat spaniolul Javier Garcia del Valle, executive vicepresident si membru al consiliului de administratie al agentiei de turism Happy Tour.

Javier Garcia del Valle a fost adus in Romania de fondul de investitii GED la inceputul lunii martie si care are o experienta de 25 de ani pe piata agentiilor de turism.

Happy Tour, care a rulat anul trecut afaceri de 50 de milioane de euro si un profit net de 2 milioane de euro, si-a organizat activitatea in trei departamente, respectiv cel de corporate travel, care aduce 70% din incasari, cel de leisure si de MICE (meetings, inncentives, conferences, events).

"In perioada de dupa preluare ne-am concentrat in special pe formarea unei echipe puternice de management si pe organizarea interna si rebrandingul agentiei", a declarat Javier Garcia del Valle.

Fondul de investitii GED Eastern Fund II, parte a companiei spaniole GED Capital Management, care a preluat la sfarsitul anului 2007 compania Happy Tour, a intarit echipa agentiei prin numirea pe postul de director general a lui Gabriel Ionescu.

El a lucrat anterior in cadrul operatorului de servicii medicale private Medicover si l-a inlocuit la conducerea operatiunilor agentiei pe Nicolae Demetriade, fondatorul Happy Tour.

Mai mult, pe pozitia de director operational a fost numita Mioara Gheorghe, fostul director de marketing si vanzari al hotelului de cinci stele Crowne Plaza d

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

#Alegeriprezidențiale Rezultatele parțiale ale alegerilor în județul Constanța

Ziua Constanta acum 20 minute
Potrivit ROAEP, rezultatele parțiale ale alegerilor prezidențiale în ce privește votarea pe raza județului Constanța îl situează pe Călin Georgescu cu cel mai mare procentaj, de 26,19% CĂLIN GEORGESCU a obținut 26,19 %, ION-MARCEL CIOLACU, cu 1

Mircea Geoană explică votul modest: „Este efectul unui atac extrem de dur împotriva familiei mele”

Gandul acum 48 minute
Candidatul independent Mircea Geoană a avut prima reacție după publicarea primelor exit-poll-uri, care îl dau pe poziția a șasea în cursa din primul tur al alegerilor prezidențiale, cu aproximativ 5%. El a catalogat rezultatele drept „dezamăgitoare”

UPDATE - Puternic incendiu în curtea unei firme din muncipiul Sibiu unde ard mai multe maşini / De la ce a pornit focul – FOTO

News.ro acum 48 minute
Pompierii intervin, duminică, pentru stingerea unui incendiu care a cuprins mai multe maşini în curtea unei firme din municipiul Sibiu. UPDATE: ISU Sibiu anunţă că incendiul a fost lichidat. ”În urma înlăturării efectelor negative şi a cercetării fă

#Alegeriprezidențiale Nicolae Ciucă - „Avem un exercițiu de democrație care arată că pe scena politică este loc pentru toată lumea”

Ziua Constanta acum o ora
Nicolae Ciucă dat prima declarație după rezultatele parțiale. Iată ce declară acesta:: „Vreau să le mulțumesc tuturor românilor care au ieșit la vot, le mulțumesc tuturor celor care m-au votat sau nu m-au votat. Avem un exercițiu de democrație care

AEP A fost atins pragul de 30% prezenţă pentru validarea referendumului organizat în Bucureşti

Ziua Constanta acum o ora
Referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, a atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale. Referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, a atins pragul de 30% din numărul celor î

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 – Kelemen Hunor: Este important să ne susţineţi şi la alegerile parlamentare, fiindcă urmează decizii destul de dificile / UDMR decide în 2 decembrie pe cine susţine în turul al doilea

News.ro acum o ora
Candidatul UDMR în alegerile prezidenţiale Kelemen Hunor a afirmat, duminică seară, că pentru reprezentanţii formaţiunii urmează mobilizarea pentru alegerile parlamentare, foarte importante, pentru că ”urmează decizii destul de dificile pentru fieca

Rareş Bogdan: Bătălia se duce între 2 candidaţi de dreapta pentru turul 2. Bazinul suveranist este splitat

Mediafax acum 3 ore
„În acest moment bazinul suveranist este splitat în două şi practic nu mai are şanse de intrare în turul 2, iar bătălia se duce între doi candidaţi de dreapta pentru turul 2. Vă rog din suflet faceţi-vă treaba până în ultima clipă, bătălia ultimelor

Elias Charalambous, după FCSB - Unirea Slobozia: „E doar o victorie”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
. Elias Charalambous, antrenorul roș-albaștrilor, a analizat victoria clară de pe Arena Națională. - Darius Olaru, căpitan FCSB

Gabriel Cotabiță, omagiat la Capela Cimitirului Bellu: Familia cere respectarea intimității.

Ziare.com acum 6 ore
Cei care doresc să își ia rămas-bun de la artistul Gabriel Cotabiță, care s-a stins din viață sâmbătă, 23 noiembrie 2024, o pot face luni, la Capela Cimitirului Ortodox Bellu din București. Familia muzicianului a anunțat programul și a făcut un apel

Pământul se desparte de „mini-luna” sa temporară, care ar putea fi o bucată din Lună

Mediafax acum 4 ore
Rocă spaţială inofensivă se va îndepărta de Pământ luni, învinsă de forţa gravitaţională mai puternică a soarelui, dar se va apropia din nou pentru o scurtă vizită în luna ianuarie. NASA va folosi o antenă radar pentru a observa în ianuarie asteroid

Vremea

București
acum

dum.

0°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/7°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

-0°/4°
Constanta
acum

-1°
dum.

-1°/6°
lun.

0°/6°
mar.

3°/6°
mie.

4°/7°
Cluj-Napoca
acum

dum.

-5°/3°
lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
Timisoara
acum

dum.

-1°/6°
lun.

3°/9°
mar.

3°/7°
mie.

3°/8°