Pregătisem un intro elaborat în care enunţam un soi de anacronism asumat deşi relativ strident. Suna cam aşa: “Dacă doriţi grile de citit mişcările din campania electorală, nu aveţi de ce accesa această postare. Dacă, însă, prin absurd, se întîmplă să aveti chef de o pauză de la adrenalina pe care, admit, o oferă orice ultimă sută de metri pentru orice miză tare şi tînjiţi şi la alte mişcări şi acţiuni, atunci intraţi aici şi, se înţelege, lăsaţi orice speranţă ”. S-a dus totul naibii.

Îmi tot repet că nu e simptom al comportamentului “în gaşcă” descris antologic de Teodor Tiţă pe Twitter (“nu am mai văzut aşa ceva de multă vreme. Pe Magheru se ascultă dezbaterea ca manelele. Loud and clear”). Că e vorba că-s om lucid, atent la ce petrece totuşi în jurul meu, mai ales cînd ce se petrece necesită reflecţie ( şi că întocmai un astfel de comportament e abia un simptom al preocupării mele pentru arta contemporană şi ce mai înseamnă ea).

Revenind, mi-e tot mai greu, spre imposibil, să mă concentrez pe ce mi-am propus să scriu. Sorin Ovidiu Vîntu s-a prezentat în această seară ca un referent aşa de puternic şi care nu admite ingnorare că a reuşit să confişte tot: dezbaterea celor 2 prezidenţiabili şi orice postare pe alt subiect.

Două observaţii: dacă ideea era să relativizeze vizita lui Mircea Geoană cu o zi înaintea dezbaterii, i-a reuşit perfect – nu doar Geoană face vizite, dar şi Băsescu vine la întîlniri (chiar, care e diferenţa dintre colaborator şi prieten? e diferenţă?). Plus o nuanţă în favoarea lui Băsescu, că ar fi un partener pe măsură în colaborări ş.a. Geoană iese din această poveste, în cea mai bună variantă posibilă, ca o entitate extrem de delicată.

Doi: Întrebarea lui CTP, secondată de Tolontan (Electoratul poate trage concluzia că dvs, nefiind om politic, influenţaţi viaţa politică?, vezi aici video-ul) adresată lui SOV, pare ju