Acum toată lumea (cu excepţia lui Cozmin Guşă pe care-l văd intoxicînd la Realitatea în stil împrăştiat – bălmăjeli despre Tapalagă, despre CTPopescu) pare să fi căzut de acord că măreaţa dezbatere a fost cîştigată de Traian Băsescu. Să nu cădem însă în capcanele micului ecran şi, poate, ar fi bine să nu uităm nişte chestiuni. Exerciţiu mnemotehnic, deci:
- “cîştigător” a fost Băsescu – datorită gesticulaţiei, nu mesajului! Faptul că a rîs tare a fost decisiv. Dar n-a venit cu nimic interesant. Au venit pozele în Academia Caţavencu şi asta l-a ajutat să deschidă “problema” Vântu, dar cam atît
- ieşirea lui Vîntu a distrus poate cîteva procente de la Geoană, dar a aruncat şi nişte întrebări în public: ce rost au discursurile ultraetice antimoguli cînd situaţia e transpartinică? Nu prin Băsescu lupţi cu Vîntu, Patriciu etc. Aici e o problemă de sistem, iar din sistem face parte un spirit corporatist care a lovit grav un mediu nepregătit ca România. S-a trecut prea repede de la roboţeii ceauşişti, la roboţeii tranziţiei
- Nu sînt de acord nici măcar cu anumite nuanţe din documentarul deja celebru al lui Alexandru Solomon. Lupta politică nu se mai dă între politicieni. Nu avem discurs critic real pentru mediul imediat, în asta intrînd şi realităţi şi filozofii de viaţă şi filozofii publice, de partide, intelectuali etc. Ca să o zic pînă la capăt: critica nu se face după cetăţenie, dacă mogulul e român e clar mai corupt decît zecile, sutele de afaceri nedrepte cu bani şi gir de afară – critica nu are culoare “nationala”. Ori incepem sa meditam la filozofia care face posibila debandada speculatorie, ori nu. Dar imoralitatea Bechtel nu e discutata cum trebuie, la fel celebrele intelegri de monopol cu doi producatori de ciment si cite, si cite altele de care stim prea putin. Săriţi-mi în cap.
- Joaca penibilă cu Bibliile – acolo Traian Băsescu a fost