Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bucureşti: Învaţă să schiezi pe simulator de 3.000 de lei

Publicat in Adevarul, vineri 4 decembrie 2009 ·

Atracţia târgului de la Băneasa Shopping City este dispozitivul care te ajută să faci slalom pe pârtie. La Snow Show găsiţi produse specifice schiului şi snow-boardului, dar şi costume, patine sau accesorii extravagante pentru pasionaţi.

Expozanţii au venit din Braşov, Baia Mare, Cluj, Timişoara, Gheorghieni. Primul simulator pentru schi a fost adus în România de firma Running Shop. „Dispozitivul este adus din Austria şi este bun atât pentru menţinerea condiţiei fizice, cât mai ales pentru corectarea mişcărilor şi pentru ritm“, a spus Ştefan Livadariu, administratorul firmei importatoare în România. Aproximativ 100 de produse de acest fel au fost vândute deja în România la preţul de 3.000 de lei.

Daniel Teodorescu a încercat simulator şi a fost primul care s-a ales şi cu o căzătură zdravănă. „Pentru mine este ciudat să schiez aşa. Prefer schiurile, dar această maşinărie este bună pentru antrenament în timpul verii, când nu ai zăpadă naturală“, a spus tănărul.

Produsul se reglează în funcţie de greutatea fiecăruia. Astfel, pe simulator pot urca copii cu greutatea de 20 de kilograme, dar şi adulţi cu 120 de kilograme, a precizat Livadariu. Simulatorul se poate comanda online atât de la firma din România, dar şi direct de la producătorul din Austria.

Reduceri de 12% pentru accesorii

La mallul din Băneasa mai puteţi cumpăra cele mai moderne echipamente pentru schi şi snow-board. Cea mai scumpă placă, Prolight, de la firma Flava Shop costă 2.700 de lei, iar cel mai ieftin produs este o pereche de căşti audio de 100 de lei.

Dacă schiurile vechi nu vă mai plac, la standul Dominorum găsiţi schiuri eleveţiene marca Mouvement la preţuri între 890 şi 2.500 de lei, beţe de 140 de lei şi legături de 490 de lei.

De asemenea, la târg vă puteţi dota maşina cu un portbagaj pentru schiuri de 170 de euro, de la Roof

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zelenski răspunde ofensivei economice a lui Trump: Ucraina „nu este de vânzare”

News.ro acum 8 ore
Administraţia Trump ar fi prezentat Kievului o propunere de „afacere” care seamănă cu o „colonizare economică”, acoperind o serie de interese strategice fundamentale, cum ar fi porturile, infrastructura energetică şi resursele miniere. Ca răspuns la

Bolojan, după întâlnirea cu Macron: Am reconfirmat menținerea prezenței militare în România și parteneriatul strategic

Wall-Street.ro acum 5 ore
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat că una dintre concluziile reuniunii de la Paris, privind situaţia din Ucraina şi provocările de securitate din Europa, a fost aceea conform căreia cea mai bună formulă pentru rezolvarea crizei este cola

O parte din locuitorii județului Constanța vor rămâne fără curent electric joi, 20 februarie 2025

Ziua Constanta acum 9 ore
Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților, conform unui

„România înainte”. PSD, PNL şi UDMR au făcut alianţă pentru susţinerea lui Crin Antonescu

Mediafax acum 13 ore
Alianţa este susţinută şi de grupul Minorităţilor Naţionale din Parlamentul României. Alianţa va fi înregistrată la BEC, imediat după ce va fi validată componenţa acestuia. De asemenea, toate partidele membre ale alianţei electorale au declanşat str

Preşedintele interimar Ilie Bolojan, primit de Emmanuel Macron la Palatul Élysée - VIDEO

News.ro acum 12 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a fost primit miercuri, de Preşedintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, la Palatul Élysée. Ilie Bolojan are o întrevedere bilaterală cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, înainte de întâlni

765 de directori „din pix”

Buna ziua Brasov acum 3 ore
În anul şcolar 2023-2024, erau ocupate „prin detaşare în interesul învăţământului” 2.101 posturi de conducere în şcoli, din care 1.373 posturi de directori şi 728 posturi de director adjunct, potrivit celui mai nou Raport privind situaţia din învăţă

Crin Antonescu: dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, nu mai vorbeam despre înţelepciunea rusească

Mediafax acum 13 ore
Crin Antonescu a vorbit despre punctul 8 din Proclamaţia de la Timişoara. Unde eram dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, mai vorbeam despre înţelepciunea rusească, s-a întrebat candidatul la alegerile prezidenţiale. Proclamaţia de la Timişoara

Un moment „dramatic”. Cristian Diaconescu: Rusia a cerut la negocieri retragerea SUA din România / Moscova doreşte sfere de influenţă

Mediafax acum 7 ore
Într-o intervenţie la Antena 3, Cristian Diaconescu a vorbit despre negocierile pe care le-au purtat SUA şi Rusia în Arabia Saudită. Şeful cancelariei prezidenţiale a precizat că partea rusă le-a cerut americanilor să retragă garanţiile de securita

DN1, lățit la trei benzi între Aeroportul Otopeni și Centura Capitalei. Când încep lucrările

Wall-Street.ro acum 13 ore
DN1 urmează să fie lățit pe o secțiune de 2,4 kilometri, între Aeroportul Henri Coandă Otopeni și Centura Capitalei. Cristian Pistol, director general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), a transmis că s-au depus

Papa Francisc, vizitat la spital de Giorgia Meloni

Mediafax acum 12 ore
Papa Francisc a fost vizitat la spital de Giorgia Meloni. Vizita a avut loc miercuri. Meloni a dezvăluit că Francisc este într-o dispoziţie bună.

Vremea

București
acum

-6°
joi

-9°/-1°
vin.

-8°/-1°
sâm.

-9°/-2°
dum.

-10°/-1°
Iasi
acum

-3°
joi

-4°/1°
vin.

-6°/-0°
sâm.

-6°/-0°
dum.

-6°/0°
Constanta
acum

-8°
joi

-8°/2°
vin.

-3°/0°
sâm.

-3°/1°
dum.

-2°/1°
Cluj-Napoca
acum

-10°
joi

-10°/1°
vin.

-5°/2°
sâm.

-5°/2°
dum.

-4°/3°
Timisoara
acum

-9°
joi

-9°/3°
vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/5°
dum.

-2°/6°