Specialiştii trebuie să rezolve problemele de relaţionare şi depresiile a nu mai puţin de 56.215 de elevi vrânceni.Nevoia de psihologi este maximă în unităţile unde elevii chiulesc, au rezultate proaste la învăţătură sau sunt predipuşi la violenţă.
În judeţul nostru, puţine sunt şcolile în care se află un psiholog şcolar, insuficienţa acestor specialişti fiind recunoscută şi de inspectorul general, Iordache Bostan.
„Nu avem numărul necesar de consilieri şcolari. Ne-am propus ca în acest an să mai înfiinţăm câteva posturi de psiholog, însă am primit ordonanţa de a reduce din personal. De aceea am fost nevoiţi să nu mai scoatem la consurs opt astfel de posturi", spune Iordache Bostan.
De asemenea, coordonatoarea Centrului Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională, Ionelia Suciu, consideră că înfiinţarea unor noi posturi de consilier psihologic este absolut necesară, mai ales în şcolile unde rata absenteismului şi a abandonului este foarte mare.
Un psiholog, la mai multe şcoli
Liliana Mihai, psiholog titular la Şcoala Generală „Duiliu Zamfirescu" mai are arondate încă două grădiniţe, având în grija sa aproximativ 1060 de elevi, deşi conform legii un psiholog trebuie să consilieze maxim 800 de copii.
„Elevii din şcoala unde eu am cabinetul sunt mai privilegiaţi, deoarece pot veni la consiliere în fiecare zi, conform programului. În schimb, la unităţile arondate merg mai rar, în special atunci când sunt de tratat probleme mai serioase. Însă la mine la cabinet pot veni elevi din orice şcoală din judeţ", spune specialistul Liliana Mihai.
Activitatea psihologului cu elevii poate fi atât individuală, cât şi colectivă, la orele de dirigenţie sau la şedinţele cu părinţii.
Principalele probleme cu care se confruntă şcolarii sunt legate în principal de relaţionare, imaginea de sine scăzută, lipsa atenţiei din partea părinţilor sa