Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un băiat de 14 ani a violat o femeie de 69 de ani, după care s-a spânzurat

Publicat in Adevarul, vineri 4 decembrie 2009 ·

Marian Patrichi, în vârstă de 14 ani, din Crăieşti, judeţul Galaţi, a violat-o pe vecina sa, sexagenară, iar apoi s-a spânzurat de un copac din pădurea aflată în apropierea satului.

Totul s-a întâmplat la primele ore ale dimineţii de vineri, în comuna Vărlezi, satul Crăieşti, situat la aproximativ 60 de kilometri de Galaţi.

Minorul a pătruns în casa femeii, în timp ce aceasta îşi făcea treburile prin gospodărie şi a s-a ascuns în spatele uşii de la intrare, aşteptând-o să intre în casă

Când victima a deschis uşa, el a sărit cu un cuţit la gâtul ei şi a ameninţat-o cu moartea dacă nu i se supune.

A batjocorit-o fără milă, lăsând-o aproape fără suflare şi a fugit de la locul faptei.

Îngrozit de gândul că va ajunge la puşcărie, adolescentul a ales să-şi pună capăt zilelor, în pădurea de la marginea satului.

„Fratele meu s-a sinucis de frica poliţiştilor, care l-au hăituit”, a declarat Tică Patrichi.

Victima, Tinca Oprişan, a ajuns în spital în stare foarte gravă, iar medicii încearcă să o ţină în viaţă, leziunile produse în urma violului fiind extrem de grave.

„Bătrâna a fost victima unui viol în cursul zilei de ieri. A fost adusă la spitalul nostru, unde s-au constatat leziuni grave în zona genitală. A venit în stare de şoc şi a fost supusă unei intervenţi chirurgicale. Agresuinea sexuală a fost atât de violentă încât s-a creat o comunicare între cavitatea vaginală şi cea abdominală”, declarat Călina Lazarovici, director al Spitalului Clinic de Urgenţă Galaţi.

După ce violatorul a fugit, bătrâna s-a târât până la postul de poliţie din sat pentru a reclama grozăvia, mai ales că a mai trecut printr-o astfel de întâmplare, în urmă cu cinci ani.

„Femeia a anunţat poliţiştii din comună că a fost violată de un minor de 14 ani. Acesta a ameninţat-o cu un cuţit şi a forţat-o să întreţină relaţii sexuale”, a decl

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Kris Kristofferson, star al muzicii country, a murit la 88 de ani

Mediafax acum 19 minute
Un reprezentant al artistului a declarat că acesta a murit sâmbătă „în linişte” la domiciliul său din Hawaii, înconjurat de familie, scrie BBC. „Vă mulţumim că l-aţi iubit atâţia ani, iar când veţi vedea un curcubeu, să ştiţi că ne zâmbeşte tuturor”

Cine este Herbert Kickl, liderul extremiștilor care au câștigat alegerile din Austria: eurosceptic și prietenos cu Rusia, „cancelarul poporului” nu crede în de-demonizare

HotNews acum 11 ore
Dacă liderii de extremă-dreapta din țări precum Franța sau Italia și-au moderat discursul pentru a câștiga voturi, șeful Partidului Libertății din Austria (FPO), Herbert Kickl, tocmai și-a împins gruparea spre victorie în alegerile de duminică fără

Stare de alertă ”ridicată”. Taiwan a detectat lansări de rachete în China

Ziare.com acum 6 ore
Taiwanul a anunţat duminică, 29 septembrie, că se află în stare de alertă ridicată după ce a detectat lansări de rachete în interiorul teritoriului Chinei "în mai multe valuri ”, la câteva zile după ce chinezii au testat o rachetă balistică intercon

Ion Iliescu: „Am un zâmbet de Dacie”. Care crede că este secretul longevității sale și cum își amintește de Ceaușescu

Libertatea acum 8 ore
Fostul președinte Ion Iliescu a declarat într-un nou podcast al fostului său consilier și fost ministru al culturii Ionuț Vulpescu că zâmbetul unui om arată „o calitate profund umană, empatia”, dar și „o formă de inteligență” și a precizat că secret

Aproape 100 de unități de învățământ, închise luni din cauza vremii. Lista anunțată de Ministerul Educației

Ziare.com acum 11 ore
Ministerul Educației a anunțat că luni, 30 septembrie, va fi suspendată activitatea din 98 de unități de învățământ din Galați din cauza vremii. Potrivit informațiilor furnizate, lista ar urma să fie actualizată. „Conform informațiilor transmise de

Cutremur în Vrancea. Ce magnitudine a avut seismul

Mediafax acum 13 ore
Un cutremur cu magnitudinea de 3.5 s-a produs, duminică după-amiază, în judeţul Vrancea. Un alt seism, de 2,1, a avut loc în aceeaşi zi, dar în Buzău.

George Simion: Becali ar putea figura printre candidaţii AUR. El propune un protocol de colaborare cu USR

NapocaNews acum 10 ore
Preşedintele Alianţei pentru Unirea Românilor, George Simion, declară că ar fi de acord cu un protocol de colaborare cu USR, în vederea atingerii unor obiective punctuale precum alegerea primarilor în două tururi sau reforma administrativă.

Microbuz cu copii, implicat în accident rutier în judeţul Mureş

News.ro acum 8 ore
Un microbuz cu 17 copii şi cinci adulţi a fost implicat, duminică seară, într-un accident rutier în judeţul Mureş, fără ca vreo persoană să fie transportată la spital. ”Pompierii militari mureşeni au fost solicitaţi cu puţin timp în urma pentru asig

La Liga: Atletico Madrid-Real Madrid 1-1. Meciul, întrerupt 20 de minute

Mediafax acum 19 minute
La scurt timp după ce Eder Militao a deschis scorul pentru Real în minutul 64, portarul oaspeţilor, Thibaut Courtois, s-a plâns oficialilor că fanii din spatele porţii sale aruncau cu obiecte pe teren. Un anunţ a fost făcut prin sistemul de sonoriza

PNL Dolj mizează pe continuitate: Nicolae Ciucă deschide lista pentru SENAT

Gandul acum 12 ore
Preşedintele Partidului Național Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, va candida pentru un nou mandat de senator, deschizând lista PNL Dolj, conform unui comunicat al organizaţiei transmis duminică. Decizia a fost luată în cadrul unei şedinţe a Comitetului

Vremea

București
acum

13°
lun.

13°/15°
mar.

13°/17°
mie.

12°/21°
joi

14°/24°
Iasi
acum

lun.

8°/12°
mar.

7°/11°
mie.

8°/18°
joi

12°/22°
Constanta
acum

10°
lun.

10°/14°
mar.

11°/16°
mie.

11°/21°
joi

16°/21°
Cluj-Napoca
acum

lun.

7°/9°
mar.

7°/14°
mie.

6°/17°
joi

10°/19°
Timisoara
acum

lun.

6°/16°
mar.

6°/16°
mie.

8°/18°
joi

13°/19°