Exista o multime de impresii si sentinte dupa confruntarea de joi seara. Dincolo si peste toate, cred, mai mult decat orice, ca alegerile inca se joaca. Dincolo de entuziasmul nebun din tabara lui Basescu, dincolo de dezamagirea muta din randurile imensei armate mute a aliantei din spatele lui Geoana, raman cateva intrebari al caror raspuns, probabil, ca vor hotara soarta viitorului presedinte.
Imi asum, recunosc, si eu aici cateva sentinte, poate mai mult niste jocuri de cuvinte. Prima. Geoana a picat examenul vietii sale ca un elev mediocru. Cat timp Geoana a tacut si a stat ascuns in spatele figurilor aliantei tot mai mari din jurul PSD, membrii social democrati devenisera atat de vocali si de agresivi in discursuri, incat oricine i-ar fi ascultat ar fi banuit ca nimeni si nimic nu le-ar mai putea lua victoria din mana. Cand Geoana a deschis gura, toti sustinatorii lui si-au inghitit parca limba.
Dezamagirea pe care au traiat-o social democratii si aliatii lui Geoana nu mai putea fi nici macar disimulata. Ei, inaintea altora, simtisera ca jocul s-a incheiat. Sau cel putin razboiul din aceasta seara a fost castigat de adversar.
O doua sentinta. Am avut sentimentul ca, daca pana acum ai fi putut sa spui ca votezi pe oricine ar fi fost contracandidatul lui Basescu, dupa aceasta confruntare, iti vine sa spui ca oricine ar fi fost mai bun in fata lui Basescu decat Mircea Geoana.
Acum, Traian Basescu nu a fost nici mai bun nici mai rau decat il stiam si decat ne-am fi asteptat sa isi joace ultima carte. Nu a fost nici mai pregatit nici mai putin pregatit, nici mai spiritual si nici mai serios decat il stiam. Pana la momentul decisiv si crucial al intrebarii despre vizita la Vintu acasa, Geoana a parut chiar ca nu se va face de ras si va pune capat definitiv etichetei de prostanac. Cel putin asa se parea, desi Geoana se vedea ca nu incearca decat
