"Structura patriarhala, inerenta relatiei maestru-discipol, pierde teren", observa George Steiner. Este un fapt, fara indoiala, inevitabil, caci lumea in care intram din ce in ce mai abrupt isi cauta alte reguli.
Iar aici G. Steiner (vezi cartea sa "Maestri si discipoli", Ed. Compania, 2005) face un adevarat spectacol de inteligenta si (auto)ironie trimitând când la unul dintre sloganurile studentilor parizieni din 1968 - Plus de maitres! -, când la nenumaratele tendinte petrecute in ultimele decenii in aceasta societate globaliza(n)ta in ritmuri din ce in ce mai dinamice: feminism, scientism etc. "Pot, trebuie oare ca «lectiile Maestrilor» sa supravietuiasca acestui tsunami?", se intreaba usor caustic Steiner (p. 220). Pâna a bate la usa unor eventuale alte paradigme, sa constatam faptul ca, cel putin in crestinismul ortodox, lucrurile au stat si continua sa vietuiasca, pare-se, in registrul unor formule bine slefuite peste timp.
De pilda, acelasi binom invatator-ucenic devine tema unei superbe carti scrisa de Irenee Hausherr - "Paternitatea si indrumarea duhovniceasca in Rasaritul crestin", publicata si in limba româna (Ed. Deisis, 1999, trad. Mihai Vladimirescu). In introducerea la lucrarea lui Hausherr, semnata de mitropolitul Kallistos Ware, acesta extrage câteva din concluziile cartii, considerând ca parintele spiritual, maestrul, trebuie sa aiba trei daruri, trei harisme speciale: (1) clarviziunea si discernamântul; (2) capacitatea de a iubi pe ceilalti si de a-si face ale sale suferintele altora; (3) puterea de a transfigura mediul uman, material si nematerial. De ce oare clarviziunea este asezata "la pachet" cu discernamântul? Dar ce inseamna discernamânt? Etimologic, discernamânt provine din diakrisis, iar traducerea exacta este: deosebirea duhurilor, a binelui de rau. Asadar puterea cu care duhovnicul patrunde in fiinta ucenicului pent
