Prospectiuni Bucuresti (PRSN), firma de prospectare geologica controlata de omul de afaceri Ovidiu Tender, a mai semnat un contract in valoare de 27,6 mil. lei (6,4 mil. euro) cu societatea nationala Romgaz pentru servicii de prospectare seismica 2D. Romgaz este alaturi de Petrom, unul dintre principalii clienti ai Prospectiuni, cele doua companii generand in 2008, peste 80% din afacerile lui Tender la Prospectiuni. Anterior, Prospectiuni a mai incheiat contracte cu Romgaz pentru prospectari geologice, in august anul acesta, in valoare de 9,5 mil. euro, si respectiv in luna mai, valoarea contractul de aceasta data ridicandu-se la 14,1 mil. euro. In plus fata de aceste contracte, Prospectiuni a mai incheiat un acord cu compania petroliera Petrom, in suma de 4,8 mil. euro. In total, valoarea contractelor incheiate de Prospectiuni cu cele doua companii de la inceputul anului se ridica la peste 34,8 mil. euro, in conditiile in care firma a avut anul trecut afaceri de aproape 34 mil. euro. In primele noua luni, afacerile Prospectiuni au crescut cu 80%, la 162,5 mil. lei (38 mil. euro) si profitul s-a majorat de noua ori, la 33,1 mil. lei (7,8 mil. euro). Capitalizarea companiei este de 39 mil. euro.
Prospectiuni Bucuresti (PRSN), firma de prospectare geologica controlata de omul de afaceri Ovidiu Tender, a mai semnat un contract in valoare de 27,6 mil. lei (6,4 mil. euro) cu societatea nationala Romgaz pentru servicii de prospectare seismica 2D. Romgaz este alaturi de Petrom, unul dintre principalii clienti ai Prospectiuni, cele doua companii generand in 2008, peste 80% din afacerile lui Tender la Prospectiuni. Anterior, Prospectiuni a mai incheiat contracte cu Romgaz pentru prospectari geologice, in august anul acesta, in valoare de 9,5 mil. euro, si respectiv in luna mai, valoarea contractul de aceasta data ridicandu-se la 14,1 mil. euro. In plus fata de acest