Copiii de toate vârstele sunt aşteptaţi, de săptămâna viitoare, pe platoul de la Prefectură, unde se construieşte Cartierul lui Moş Crăciun.
Muncitorii deghizaţi în spiriduşi au ridicat 15 case pentru pitici şi o casă mai mare pentru Moş Crăciun. În fiecare căsuţă, copiii vor găsi doi spiriduşi drăguţi, care le vor oferi dulciuri şi jucării. Atelierele de lucru ale spiriduşilor vor fi exact ca în lumea lui Moş Crăciun. În fiecare atelier, spiriduşii vor lucra de zor pentru a confecţiona cele mai frumoase cadouri. Tot ce se va întâmpla în casa Moşului va fi proiectat pe un ecran-gigant.
Lângă casa moşului s-a amplasat şi un brad înalt de 17 metri, care va fi împodobit în următoarele două zile. Bradul este oferit de Romsilva, Direcţia Grădini Publice.
Tren, în loc de sanie
Sosirea lui Moş Crăciun nu se anunţă cu o săniuţă trasă de reni care pot zbura pe cer. Se pare că acesta va apela anul acesta la tren. La 19 decembrie, ora 17.30, pe peronul din Gara de Sud, cei mici şi cei mari vor aştepta moşul cu sacul plin de cadouri.
Până atunci, copiii cuminţi pot trimite scrisori şi fotografii pe adresa www. agenţialuimoscrăciun.ro sau pot intra în direct cu acesta după ora 18.00. Moşul promite că scrisoarea cea mai frumoasă va fi publicată pe site şi premiată. Totul este posibil numai după data de 6 decembrie, când Moşul se va aşeza în faţa calculatorului. Pentru dorinţele copiilor, Moşul răspunde şi la numărul de telefon 0762 054 652.
Cartierul de pe platoul Prefecturii este construit din iniţiativa Primăriei şi a Teatrului pentru Copii şi Tineret „Mihai Popescu”. Copiii vor primi în fiecare zi cadouri, cadouri oferite de Moş Crăciun, sponsorizate de Primărie şi de alte firme.