Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Frământările din spatele declaraţiei de dragoste

Publicat in GAZETA de SUD, sâmbătă 5 decembrie 2009 ·

Femeile analizează multe aspecte înainte de a spune cuvintele magice „te iubesc“. Iată la ce merită să vă gândiţi atunci când vine vorba de o astfel de declaraţie.

Spuse la momentul potrivit, aceste două cuvinte au puterea de a dezvolta şi împlini o relaţie, dar, în acelaşi timp, dacă sunt rostite la întâmplare, ar putea duce la un impas de netrecut în viaţa de cuplu.

Multe femei aflate la începutul unei relaţii refuză să se lase copleşite de emoţiile şi evită să-şi exprime sentimentele, în principal de teamă că nu le sunt împărtăşite, dar şi pentru că nu vor să spună „te iubesc“ înaintea partenerului. Acelaşi lucru se întâmplă şi în cazul domnilor, motiv pentru care este posibil ca într-o relaţie în care cei doi parteneri sunt îndrăgostiţi până peste cap unul de celălalt, cuvintele magice să rămână nerostite mult timp. Teama este aceeaşi de ambele părţi: ideea că dragostea nu este (încă) împărtăşită opreşte cuvintele, ceea ce este trist, pentru că iubirea trebuie declarată cu orice risc.

Cuvinte trebuie rostite din suflet

Uneori, a spune cuiva „te iubesc“ poate fi, conştient sau inconştient, o tactică de manipulare. Rostim aceste cuvinte pentru a câştiga un avantaj, pentru a repara o greşeală, pentru a ne sensibiliza într-un moment delicat partenerul de cuplu sau, pur şi simplu, pentru a-l păstra pe cel de lângă noi. Tocmai de aceea, înainte de a vă face curaj şi de a verbaliza ceea ce simţiţi, este bine să vă întrebaţi dacă veţi rosti cuvintele din suflet sau dacă ele exprimă într-adevăr ceea ce simţiţi. Din păcate, uneori, acţiunile sau dorinţele ne pot împinge să spunem aceste cuvinte, iar cel mai bun lucru este să fim sinceri cu noi înşine şi să nu spunem „te iubesc“ decât dacă într-adevăr aşa simţim.

„Te iubesc“ spontan sau planificat?

Psihologii spun că metoda cea mai bună pentru a spune „te iube

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 5 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

Vânzări diverse - 17 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 2 ore
În data de 19 şi 20 iulie 2025, de la orele 10:00, vindem bunuri casnice, de birou, mobilier şi altele, la adresa: Braşov, str. Aurel Vlaicu nr. 55. Tel. 0726.746.364.

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 7 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 8 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 7 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 6 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 7 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 7 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Călin Georgescu, amendat cu peste 50.000 de lei pentru colectarea ilegală a datelor personale

Mediafax acum 13 ore
Călin Georgescu, fostul candidat la alegerile prezidențiale, a fost sancționat de Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. Potrivit instituției, acesta a colectat datele personale ale utilizatorilor fără cons

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 8 ore
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Vremea

București
acum

19°
joi

18°/33°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/31°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

19°
joi

18°/29°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/29°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

19°
joi

19°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/27°
dum.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

15°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/32°
Timisoara
acum

14°
joi

12°/19°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/33°
dum.

19°/38°