Cum astăzi este Moş Nicolae, iar până la venirea lui Moş Crăciun mai e puţin, spiritul Sărbătorilor cuprinde Bucureştiul. Mai multe parcuri se vor transforma în oraşele Moşului.
În parcul „Alexandru Ioan Cuza" (fost „I.O.R."), cei mici sunt aşteptaţi, până de Crăciun, de mai mulţi spiriduşi şi o zână, care au montat aici 20 de căsuţe de lemn. Ei îi invită pe puşti să se joace, să înveţe să deseneze, să cânte şi să danseze.
În parc este amenajat şi un brad cu o înălţime de 15 metri, sub care în fiecare zi de weekend vă aşteaptă Moşul, care e pregătit să asculte toate dorinţele celor mici. În foişorul de lângă pomul împodobit vor avea loc, pe întreaga perioadă, concerte de muzică tradiţională românească, dar şi diverse înregistrări de la cântări internaţionale.
Moş Crăciun vine şi în parcurile Drumul Taberei şi Crângaşi. Până la 7 ianuarie, Moşul, venit direct din Laponia, este hotărât să vă distreze, indiferent de vârsta pe care o aveţi. Cei mici sunt aşteptaţi de ajutoarele sale, mereu la datorie, în cortul special aranjat unde există un carusel, un trenuleţ şi maşinuţe electrice. Tot aici sunt proiectate mai multe filme de desene animate.
Pentru însoţitorii puştilor, Moşul a amenajat un bufet de unde puteţi cumpăra diverse bunătăţi specifice sărbătorilor de iarnă, dar a adus şi maşini electronice, o roată şi o trambulină pentru bungee jumping. Pe scena amenajată lângă cort vor susţine concerte mai mulţi cântăreţi şi trupe româneşti. Printre cei care vă invită să petreceţi alături de ei se numără Lili Sandu, Lavinia, Keo, Corina, Bere Gratis, George Nicolescu, Haiducii, Hara, Vunk, D la Vegas, Mihai Trăistariu, Narcisa Suciu şi Irina Loghin.
Până pe 23 decembrie, Moşul va respecta tradiţia şi se va distra împreună cu puştii care ies în Parcul Cişmigiu. Aici a fost amenajată o scenă pe care vor cânta Vasile Şeicaru, Delia, Maria Rad