Din clasa I şi până acum, în ultimul an de liceu, sistemul de învăţământ a fost reformat de zeci de ori. Fiecare ministru a avut o idee, fiecare guvern a votat o reformă, apoi altă reformă, care de care mai proastă, cu efecte care mai de care mai devastatoare.
Am 18 ani, în câteva luni termin liceul şi mi-am dat seama că am făcut parte dintr-o nouă generaţie de sacrificiu. Sunt unul dintre acele specimene pe care Ministerul Învăţământului a făcut teste.
După 11 ani de şcoală am mai realizat ceva, că toate aceste reforme, toate aceste schimbări şi tot acest sistem pe care societatea tinde să-l eticheteze "de învăţământ" nu m-au învăţat mare lucru. Tot acest sistem mi-a oferit pe tavă o istorie dacă nu de multe ori falsificată, cel puţin împânzită de lacune revoltătoare, omiţând mereu punctarea lucrurilor esenţiale ale vieţii. Învăţământul românesc nu m-a învăţat ce este dreptatea, nu m-a învăţat să preţuiesc adevărata valoare, nu a încercat să-mi formeze un spirit critic, ci a insistat să fac tot posibilul pentru A NU DERANJA. Învăţământul românesc mi-a băgat pe gât pseudo-valori. Învăţământul românesc mi-a dat de înţeles că fermitatea morală nu-şi are rostul dacă nu încape în domeniul bunului public. Învăţământul românesc nu m-a învăţat mai nimic despre cultură, însă m-a învăţat că fără diplome şi fără un C.V. de grosimea Bibliei sunt o ratată. Învăţământul românesc nu mi-a oferit modele. Învăţământul românesc nu mi-a făcut niciun fel de educaţie politică. Învăţământul românesc a încercat să practice cu mine uitarea. Învăţământul românesc m-a învăţat că în viaţă trebuie să mă port umil, să fiu fată cuminte. Învăţământul românesc m-a învăţat să reproduc sute de pagini învăţate pe de rost. Învăţământul românesc nu a vrut să am opinii, idei care "să supere", "să jeneze", "să doară". Învăţământul românesc a vrut să vorbesc în limba lui, cu exact ac
