Presa de la Belgrad a criticat dur Bulgaria pentru ca oficiali de la Sofia au sustinut decizia de declarare a independentei provinciei Kosovo. "Bulgaria ne-a injunghiat din nou pe la spate", titreaza ziarul "Politika", referindu-se la audierile desfasurate la Curtea Internationala de Justitie de la Haga, unde delegatia bulgara si-a manifestat sustinerea pentru independenta regiunii Kosovo. Delegatia sarba se bazeaza pe sprijinul reprezentantilor din Romania, China, Rusia, Spania si Cipru.
Agentia bulgara de presa BGNES prezinta un articol publicat sambata de cotidianul belgradean "Politika", care comenteaza pe marginea audierilor ce au loc la Haga in legatura cu independenta Kosovo. In cursul audierilor desfasurate intre 1 si 11 decembrie, Curtea Internationala de la Haga dezbate independenta Kosovo si va decide daca oficialii albanezi de la Pristina au respectat legile internationale atunci cand au declarat unilateral independenta provinciei, la 17 februarie 2008.
Potrivit ziaristilor sarbi, Bulgaria a injunghiat Serbia in spate "asa cum a facut-o de multe ori de-a lungul istoriei". Delegatia sarba la Haga, condusa de Dusan Batakovici, a criticat Bulgaria pentru ca "a aparat decizia de declarare a independentei" Kosovo.
Ziarul sarb aminteste faptul ca delegatul bulgar, Zlatko Dimitrov, a facut parte din echipa emisarului special al ONU pentru Kosovo, Marti Ahtisaari, care a dat "unda verde" autoritatilor de la Pristina pentru a declara independenta regiunii.
"Chiar si Albania a manifestat o pozitie anti-sarbeasca mai blanda decat Dimitrov", se scrie in "Politika".
Ziarul de la Belgrad afirma ca delegatia sarba se bazeaza la Haga pe sprijinul reprezentantiilor din Romania, China, Rusia, Spania si Cipru. Presa de la Belgrad a criticat dur Bulgaria pentru ca oficiali de la Sofia au sustinut decizia de declarare a i