Încă o dată, vorba lui Cristoiu: ce naiba caută ăştia doi în aceeaşi poză? Adică, înţeleg, or fi ei vechi tovarăşi şi pretini, dar de ce trebuie să-mi murdărească mie câmpul vizual cu o astfel de poziţie contra firii şi, logic, a bunului simţ?
Este treaba tov. Cibu dacă a ales să meargă la sediul PSD, să-i sugă ciorapii tov. Stancu, asta ca să citez dintr-un clasic în viaţă. Dar Cibu putea să o facă în timpul lui liber, pe banii lui şi, mai ales, fără să-i facă şi pe alţii părtaşi la această grosolănie politică.
Priviţi încă o dată fotografia. Cibu, marea săgeată liberală, altfel un mare contestatar al politicilor de stânga, al Partidului care încurajează nemunca şi susţine ideea unui stat format din asistaţi social, ei bine acest Cibu se lipeşte de însemnele PSD, de parcă le-ar confunda cu cele ale PCR. Priviţi-l pe tov. Cibu cum dialoghează pe teme multilateral dezvoltate cu prim secretarul Bunea Stancu, care are judeţul pe mână, care decide cum să se împartă banii fraierilor. Cibu pare autoritar. Gesticulează zgomotos, ferm, ca şi cum nu el ar fi subalternul lui Stancu. De cealaltă parte, tov. Bunea Stancu pare sictirit. Tocmai i-a mai găurit curul cuiva, şi culmea este că nici nu a trebuit să dea cine ştie ce bani pentru a-şi face hatârul.
Bine, la cât de scârţar este Bunea Stancu, nu se aştepta nimeni să-l plătească pe Cibu pentru faptul că a acceptat să-şi dea izmenele jos de faţă cu toată lumea. Dar putea măcar să-i dea 100 de euro falşi, traşi la xerox, să se simtă şi Cibu liberal, cu valută-n mână, bre! Încă o dată, vorba lui Cristoiu: ce naiba caută ăştia doi în aceeaşi poză? Adică, înţeleg, or fi ei vechi tovarăşi şi pretini, dar de ce trebuie să-mi murdărească mie câmpul vizual cu o astfel de poziţie contra firii şi, logic, a bunului simţ?
Este treaba tov. Cibu dacă a ales să meargă la sediul PSD, să-i sugă ciorapii tov. St