„Adevărul de Seară” vă prezintă principalele evenimente ale anului, ele fiind trecute în revistă în cadrul campaniei „20 de ani în 20 de zile”.
PREMIU. Andrei Marga, la acea vreme preşedinte al Consiliului Academic al Universităţii „Babeş-Bolyai”, a obţinut premiul Herder.
S-A DESCHIS OBSESSION. Clubul Obsession, devenit între timp unul dintre cele mai cunoscute din ţară, şi-a deschis porţile pe 1 decembrie 2005.
ŞEF CLUJEAN LA TVR. Tudor Giurgiu, clujeanul care a „inventat” TIFF, a fost numit în funcţia de preşedinte-director genera al Societăţii Române de Televiziune.
EDUCAŢIA, PE MÂNA CLUJENILOR. Numit în decembrie 2004 ministru al Educaţiei, Mircea Miclea a demisionat în octombrie 2005, invocând subfinanţarea sistemului de învăţământ din România. El a fost înlocuit de alt clujean Mihail Hărdău.
PRIMUL PARC INDUSTRIAL. Pe17 noiembrie 2005, Consiliul Judeţean a inaugurat parcul industrial Tetarom I, pe o suprafaţă de peste 26 de hectare şi care găzduieşte 25 de firme.
ADIO, ASTRAL. Două dintre cele mai importante societăţi clujene din domeniul IT au dispărut în 2005: Astral a fost preluată de către UPC Europa, iar Sistec de către grupul RTC.
PRIMUL SUCCES. CFR Cluj a obţinut prima performanţă din „era Paszkany”: calificarea în finala Cupei UEFA Intertoto, unde a fost învinsă de echipa franceză RC Lens. Anterior, CFR eliminase echipe precum Athletic Bilbao sau Saint-Etienne.
CAMPANIE: Ce am făcut în ultimii 20 de ani?