La intrarea în blocul F3 de pe strada Opanez, situată în cartierul George Enescu din Craiova, locatarii sunt avertizaţi cu două crengi uscate: „Atenţie, groapă!“. Sau cel puţin aceasta a fost intenţia unuia dintre locatari, care a aşezat două ramuri veştejite în craterul deschis în urma lucrărilor de intervenţie efectuate de Compania de Apă „Oltenia“ (CAO). Avertizarea însă ar putea suna şi altfel: „Ocoliţi, aici a lucrat CAO“.
În urmă cu două săptămâni, aici s-a spart o conductă de apă rece. După anunţuri repetate ale locatarilor şi asociaţiei de locatari, furnizorul de apă s-a deplasat la faţa locului şi a remediat avaria. Numai că intervenţia s-a făcut de mântuială. „Este chiar la intrarea din spate a blocului F3. După ce au astupat groapa unde s-au efectuat lucrările, pământul s-a prăbuşit şi s-a deschis un crater. Conducta s-a spart din nou, pentru că se vede apa curgând şi angrenând şi pământul, pe care îl duce undeva, la canal. Am pus nişte crengi acolo... Au început să arunce gunoiul în groapă. Am anunţat Compania, dar nu a mai venit nimeni“, a spus Alin Răsteanu, locatar în blocul F3.
Aflaţi la un simpozion, reprezentanţii CAO - Mihaela Chiriţescu, purtător de cuvânt, şi directorul Doru Buruiană - nu au putut face precizări referitoare la situaţia din cartierul George Enescu.
La intrarea în blocul F3 de pe strada Opanez, situată în cartierul George Enescu din Craiova, locatarii sunt avertizaţi cu două crengi uscate: „Atenţie, groapă!“. Sau cel puţin aceasta a fost intenţia unuia dintre locatari, care a aşezat două ramuri veştejite în craterul deschis în urma lucrărilor de intervenţie efectuate de Compania de Apă „Oltenia“ (CAO). Avertizarea însă ar putea suna şi altfel: „Ocoliţi, aici a lucrat CAO“.
În urmă cu două săptămâni, aici s-a spart o conductă de apă rece. După anunţuri repetate ale locatarilor şi asociaţiei de locatari,