Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Violatorul sinucigaş de la Crăieşti avea probleme psihice mai vechi

Publicat in Adevarul, sâmbătă 5 decembrie 2009 ·

Primele concluzii după cercetarea întrejurărilor în care s-au produs incidentele de la Crăieşti, unde un copil de 14 ani a violat o bătrână de 69 de ani, apoi s-a spânzurat, arată că puştiul avea probleme psihice mai vechi, dar care putea fi tratate şi, în consecinţă, tragedia putea fi evitată.

Primele concluzii ale anchetatorilor în legătură cu evenimentul horror de vineri, de la Crăieşti, unde un copil de 14 ani a bătut şi violat o bătrână de 69 de ani, apoi s-a spânzurat, indică faptul că puştiul nu este la prima tentativă nici în ce priveşte violul, nici în ce priveşte sinuciderea.

Potrivit declaraţiilor sătenilor, copilul avea deseori un comportament deviant, agresiv, iar în urmă cu câteva luni a mai încercat să violeze o femeie în vârstă, dar s-a speriat de ţipetele victimei şi a fugit. Oamenii mai povestesc că băiatul teroriza o parte dintre săteni împreună cu fratele lui. Furau, ameninţau, loveau.

Se pare că în urmă cu un an, minorul a vrut să-şi pună capăt zilelor ingerând o sustanţă toxică (după alte surse, otrvirea s-a produs pe fondul consumului exagerat de alcool), dar tentativa e eşuat.

Sinucidere maniacă

Iată ce ne-a declarat psihologul Melania Puiu, în legătură cu posibilele resorturi psihologice ale faptei: "Sinuciderea este un episod al uneia sau mai multor forme de nebunie. În acest caz, avem de a face cu o sinucidere maniacă. Aceasta este provocată de regulă de halucinaţii sau concepţii delirante. Bolnavul se omoară pentru a scăpa de un pericol sau de o ruşine imaginară. Halucinaţia apare brusc, şi la fel şi tentativa de sinucidere, iar dacă în clipa următoare încercarea a eşuat, ea nu mai este reluată, cel puţin pentru moment".

Specialistul crede că tânărul avea probleme psihlogice evidente, dar care dacă ar fi fost tratate la timp ar fi prevenit tragedia.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Kris Kristofferson, star al muzicii country, a murit la 88 de ani

Mediafax acum 7 minute
Un reprezentant al artistului a declarat că acesta a murit sâmbătă „în linişte” la domiciliul său din Hawaii, înconjurat de familie, scrie BBC. „Vă mulţumim că l-aţi iubit atâţia ani, iar când veţi vedea un curcubeu, să ştiţi că ne zâmbeşte tuturor”

Cine este Herbert Kickl, liderul extremiștilor care au câștigat alegerile din Austria: eurosceptic și prietenos cu Rusia, „cancelarul poporului” nu crede în de-demonizare

HotNews acum 11 ore
Dacă liderii de extremă-dreapta din țări precum Franța sau Italia și-au moderat discursul pentru a câștiga voturi, șeful Partidului Libertății din Austria (FPO), Herbert Kickl, tocmai și-a împins gruparea spre victorie în alegerile de duminică fără

Stare de alertă ”ridicată”. Taiwan a detectat lansări de rachete în China

Ziare.com acum 6 ore
Taiwanul a anunţat duminică, 29 septembrie, că se află în stare de alertă ridicată după ce a detectat lansări de rachete în interiorul teritoriului Chinei "în mai multe valuri ”, la câteva zile după ce chinezii au testat o rachetă balistică intercon

Ion Iliescu: „Am un zâmbet de Dacie”. Care crede că este secretul longevității sale și cum își amintește de Ceaușescu

Libertatea acum 8 ore
Fostul președinte Ion Iliescu a declarat într-un nou podcast al fostului său consilier și fost ministru al culturii Ionuț Vulpescu că zâmbetul unui om arată „o calitate profund umană, empatia”, dar și „o formă de inteligență” și a precizat că secret

Aproape 100 de unități de învățământ, închise luni din cauza vremii. Lista anunțată de Ministerul Educației

Ziare.com acum 11 ore
Ministerul Educației a anunțat că luni, 30 septembrie, va fi suspendată activitatea din 98 de unități de învățământ din Galați din cauza vremii. Potrivit informațiilor furnizate, lista ar urma să fie actualizată. „Conform informațiilor transmise de

Cutremur în Vrancea. Ce magnitudine a avut seismul

Mediafax acum 13 ore
Un cutremur cu magnitudinea de 3.5 s-a produs, duminică după-amiază, în judeţul Vrancea. Un alt seism, de 2,1, a avut loc în aceeaşi zi, dar în Buzău.

George Simion: Becali ar putea figura printre candidaţii AUR. El propune un protocol de colaborare cu USR

NapocaNews acum 10 ore
Preşedintele Alianţei pentru Unirea Românilor, George Simion, declară că ar fi de acord cu un protocol de colaborare cu USR, în vederea atingerii unor obiective punctuale precum alegerea primarilor în două tururi sau reforma administrativă.

Microbuz cu copii, implicat în accident rutier în judeţul Mureş

News.ro acum 8 ore
Un microbuz cu 17 copii şi cinci adulţi a fost implicat, duminică seară, într-un accident rutier în judeţul Mureş, fără ca vreo persoană să fie transportată la spital. ”Pompierii militari mureşeni au fost solicitaţi cu puţin timp în urma pentru asig

La Liga: Atletico Madrid-Real Madrid 1-1. Meciul, întrerupt 20 de minute

Mediafax acum 7 minute
La scurt timp după ce Eder Militao a deschis scorul pentru Real în minutul 64, portarul oaspeţilor, Thibaut Courtois, s-a plâns oficialilor că fanii din spatele porţii sale aruncau cu obiecte pe teren. Un anunţ a fost făcut prin sistemul de sonoriza

PNL Dolj mizează pe continuitate: Nicolae Ciucă deschide lista pentru SENAT

Gandul acum 11 ore
Preşedintele Partidului Național Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, va candida pentru un nou mandat de senator, deschizând lista PNL Dolj, conform unui comunicat al organizaţiei transmis duminică. Decizia a fost luată în cadrul unei şedinţe a Comitetului

Vremea

București
acum

13°
lun.

13°/15°
mar.

13°/17°
mie.

12°/21°
joi

14°/24°
Iasi
acum

lun.

8°/12°
mar.

8°/11°
mie.

8°/18°
joi

12°/22°
Constanta
acum

10°
lun.

10°/14°
mar.

11°/16°
mie.

11°/21°
joi

16°/21°
Cluj-Napoca
acum

lun.

7°/9°
mar.

7°/14°
mie.

6°/17°
joi

10°/19°
Timisoara
acum

lun.

7°/16°
mar.

6°/16°
mie.

8°/18°
joi

13°/19°