Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sibiu: Anca Vişan este studentă la teatrologie şi artizană

Publicat in Adevarul, sâmbătă 5 decembrie 2009 ·

Anca este un om complex din mâinile căreia ies micuţe „comori“, este o tânără care se exprimă prin obiectele pe care le creează. Pictează sau modelează, iar fiecare obiect creat de ea primeşte maximă atenţie din partea ei în momentul realizării.

Şi-a făcut un blog pe care expune fotografii cu creaţiile ei şi practic toate reprezintă un manifest împotriva kitsch-ului pentru că un astfel de obiect nu are personalitate sau vreo amprentă artistică. Mai mult, blogul este un îndemn de a purta lucruri frumoase, cu stil, după cum spune ea.

Artă de mic copil

Era în clasa a V-a şi îşi aminteşte că a făcut un desen, iar profesoara ei de atunci a îndemnat-o să urmeze cursuri la un liceu de artă. Ajunsă la Liceul de Artă şi-a dat seama că are înclinaţii, iar mediul acela şcolar a format-o. A făcut specializare în ceramică, dar a pictat icoane pe lemn, sticlă sau piatră, iar de aici porneşte pasiunea ei pentru a crea obiecte, pentru a inventa.

Cu toate acestea, Anca nu a dorit să urmeze o facultate de arte plastice: „am vrut să merg la Facultatea de Jurnalistică, iar pentru că nu am reuşit să obţin un loc fără taxă am mers la Teatrologie şi am descoperit pe parcurs ce înseamnă arta teatrului. Să faci o facultate de arte şi să ajungi să reuşeşti îţi trebuie susţinere financiară şi un exerciţiu continuu“ spune Anca. Cu toate acestea consideră că se poate trăi din artă, iar faptul că este studentă la Teatrologie o face să creadă că „ sunt tot în domeniul artei, dar este cu totul alt tip de artă, o artă a cuvintelor scrise şi rostite, iar asta îmi oferă posibilitatea de a-mi înbunătăţi relaţiile cu oamenii“ spune studenta.

Mici „comori“

A început să confecţioneze , bijuterii, cutiuţe, rame de oglinzi, mai serios în anul 2007, şi, le-a dat numele de „comorile Ancuţei“.

„A trebuit să fac un cadou prietenului meu şi găsisem un set de

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un parlamentar din Ucraina acuzat de corupție și dat în urmărire a reușit să fugă în România, unde a cerut azil

HotNews acum 5 ore
Andrei Odarchenko, deputat în Parlamentul Ucrainei (Rada Supremă) din partea partidului „Slujitorul poporului”, cercetat după ce a încercat să dea mită conducerii Ministerului Reconstrucției, a fugit în România, unde a cerut azil, scriu Ukrainska Pr

Marius Tucă Show începe marți, 24 septembrie, de la ora 19.15, live pe Gândul. Invitat: Mircea Abrudean

Gandul acum 3 ore
Invitatul zilei este Mircea Abrudean, politician, secretar general al Guvernului. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Guvernul a aprobat rectificarea bugetului pe 2024. Cât primesc ministerele

Mediafax acum 7 ore
Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor, rectificarea a fost fundamentată pe o creştere a veniturilor bugetare prin măsuri de creştere a colectării veniturilor curente ale statului, digitalizarea ANAFşi implementarea modulelor antifraudă,

Suceava: Fosta şefă a secţiei Oncologie de la Spitalul Judeţean a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare / Decizia este definitivă

News.ro acum 6 ore
Fosta şefă a secţiei de oncologie de la Spitalul Judeţean Suceava Anca Dumitrovici Ababneh a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare, decizia fiind definitivă. Hotărârea a fost luată de către magistraţii Curţii de Apel Suceava, după c

Turcia acuză Israelul că „duce întreaga regiune la haos”. Ce spune despre țările care îl sprijină pe Netanyahu

Adevarul acum 2 ore
Turcia acuză Israelul că prin atacurile sale militare din Liban a „intrat într-o nouă fază” care „va duce întreaga regiune la haos”, după o intensificare a loviturilor împotriva Hezbollah.

USR cere ca „Legea lui Iohannis” să fie respinsă rapid în Parlament

Mediafax acum 11 ore
Senatorul Narcis Mircescu, liderul grupului USR din Senat, a cerut în şedinţa Biroului Permanent suplimentarea ordinii de zi a şedinţei de Plen, astfel încât iniţiativa să fie respinsă luni. Cererea a fost, iniţial, votată în unanimitate, inclusiv d

NUMĂR MARE de locuri scoase la concurs în școlile de poliție! De ce nu mai vor tinerii să devină polițiști!?

Gazeta valceana acum 10 ore
În perioada octombrie-decembrie 2024, se organizează o nouă sesiune de admitere în cele două unități de învățământ postliceal ale Poliției Române: Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” – Câmpina și Școala de Agenți de Poliție „Septimiu Mureșan

MAE avertizează românii să evite orice călătorie în Liban, pe fondul tensiunilor dintre Israel și Hezbollah

HotNews acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) reaminteşte, luni, că, în contextul escaladării conflictului dintre Israel și gruparea libaneză Hezbollah, există un avertisment de călătorie pentru Liban, de nivelul 8/9. MAE recomandă cetăţenilor români să evite

Netanyahu, mesaj către poporul libanez: Războiul Israelului nu este cu voi, războiul nostru este cu Hezbollah. Pentru prea mult timp Hezbollah v-a folosit ca scuturi umane

News.ro acum 4 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu le-a transmis locuitorilor Libanului că ţara sa nu este în război cu ei, ci cu gruparea Hezbollah, relatează CNN. „Am un mesaj pentru poporul libanez: războiul Israelului nu este cu voi”, a spus Netanyahu în ti

Nadal, inclus în echipa Spaniei pentru finala Cupei Davis

Mediafax acum 2 ore
Rafael Nadal a fost inclus în echipa Spaniei pentru optimile de finală ale Cupei Davis din noiembrie, informează BBC Sport. Fostul lider mondial, în vârstă de 38 de ani, se alătură numărului trei mondial, Carlos Alcaraz, lui Roberto Bautista Agut, P

Vremea

București
acum

18°
mar.

17°/28°
mie.

17°/28°
joi

19°/29°
vin.

20°/31°
Iasi
acum

18°
mar.

15°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/27°
vin.

16°/30°
Constanta
acum

15°
mar.

15°/23°
mie.

18°/22°
joi

20°/23°
vin.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

11°
mar.

11°/25°
mie.

15°/24°
joi

14°/25°
vin.

16°/29°
Timisoara
acum

14°
mar.

14°/26°
mie.

15°/24°
joi

15°/27°
vin.

17°/30°