Elena Carstea a fost , ieri dimineaţă, la prof. dr. Vlad Ciurea, la Spitalul Bagdasar-Arseni, pentru un control. Celebrul chirurg i-a efectuat interpretei o evaluare a stării de sănătate şi a constatat că operaţia efectuată în SUA de medicii americani a fost realizată cu cele mai moderne metode. Impresionată de modul în care a fost tratată de prof. dr. Vlad Ciurea, artista a declarat că nu exclude varianta ca pe viitor să apeleze la acesta pentru o nouă intervenţie chirurgicală.
“Nu am crezut niciodată că un om poate fi atât de impresionant! Domnul profesor Ciurea este un profesionist adevărat, iar în cazul în care va mai fi nevoie să mă operez, voi apela la el cu toată încrederea”, ne-a declarat Elena Cârstea, imediat după ce a ieşit din cabinetul doctorului. Interpreta a ţinut să fie consultată de medicul român pentru ca acesta să-i evalueze starea de sănătate, după ce, în urmă cu câteva luni, a fost operată de anevrism cerebral în SUA. De altfel, Cârstea ar fi vrut să aibă această întâlnire încă dinaintea intervenţiei chirurgicale, însă medicii americani i-au interzis să zboare cu avionul atâtea ore.
S-ar opera în România
“Afecţiunea a fost tratată de medicii americani în mod corect, cu cele mai moderne posibilităţi din SUA. Procedeul chirurgical e perfect, anevrismul e rezolvat, circulaţia cerebrală e exact ca la naştere, iar aspectul cerebral e ca la o persoană normală, sănătoasă, care va putea să ne încânte şi să ne bucure în continuare”, ne-a declarat Vlad Ciurea. A dansat cu Adrian Enache Cântăreaţa a profitat de vizita în ţară şi pentru a-şi vedea prietenii şi colegii. Ea a ţinut să bea o cafea cu Adrian Enache, un bun coleg, cu care a glumit şi a dansat în amintirea vremurilor în care au cântat împreună. Pe parcursul acestor zile, ea a pus la punct, împreună cu Ovidiu Komornyik, în casa căruia locuieşte, detaliile