Un tânăr de numai 24 de ani doarme într-o piaţă din oraş, pe un maldăr de cartoane, îndurând cu greu frigul de afară.Pe Laurenţiu Oroabă, părinţii l-au părăsit de mic. De mai bine de şase ani, de când a fost dat afară de la orfelinat, se cuibăreşe pe unde apucă, iar iarna se încălzeşte cu câinii din piaţă.
Fie vară sau iarnă, pot fi văzuţi tot timpul pe străzi. Murdari, zoioşi, cenuşii, îmbrăcaţi sărăcăcios, niciodată în concordanţă cu vremea de afară. Aşa sunt ei, oamenii străzii. Când se lasă întunericul se cuibăresc pe lângă containerele de gunoi ori în clădiri părăsite, iar când se crapă de ziuă, sunt prezenţi în pieţe ori în intersecţii. În sufletele lor se ascund poveşti tulburătoare, care nu ar lăsa nepăsător nici omul cu inima de gheaţă.
Laurenţiu Oroabă, de 24 de ani, are o astfel de poveste. De mai bine de şase ani, Laurenţiu nu mai ştie ce înseamnă un pat şi o pătură. Pentru el, "acasă" înseamnă tarabele din Piaţa Concordiei. Doarme pe cartoane, se înveleşte cu cartoane, iar puţinele haine pe care le are, le foloseşte drept pături. Viaţa şi sănătatea lui atârnă de un fir de aţă.
Nu are mamă, nu are tată. Este orfan. I-ar fi plăcut să spună "mamă", dar nu are cui. Aproape că nici nu ştie să pronunţe cuvântul "mamă". L-a părăsit de mic într-un orfelinat.
"Tot ce ştiu este că mama m-a părăsit. Apoi am auzit că a murit. Eu nu am cui spune... mama. Am stat până la 18 ani în orfelinat la Baldovineşti, apoi a trebuit să plec. Pe stradă, unde altundeva?", se întreabă omul străzii.
Cu mâinile îngheţate bocnă, încearcă să-şi îndese căciula neagră şi soioasă pe cap.
Se încălzeşte cu câinii
Doarme pe unde apucă, pe tarabe, pe sub balcoane, în cutii şi învelit cu cartoane. "Am nişte câini care mă încălzesc acum, iarna", spune Laurenţiu. O vreme s-a cuibărit chiar într-o ladă frigorifică.
Piaţa a d
