La 73 de ani, una dintre cele mai mari atlete ale lumii lucreaza zi de zi, necontenit, in slujba sportului. Un devotament pe cat de uimitor, pe atat de induiosator, al unui om care spune simplu: "Numai asta stiu eu sa fac"
O gasca de "nebuni"...
- Incep prin a va intreba: ce mai faceti, stimata doamna Iolanda Balas?
- Nu ma plictisesc, slava Domnului! Dupa ce am terminat cariera sportiva, dupa ce am predat un timp in invatamant, in 1991 am fost aleasa presedintele Federatiei Romane de Atletism. Paisprezece ani am ocupat aceasta functie, timp in care am infiintat si Fundatia Atletismul Romanesc. Aceasta Fundatie este azi preocuparea mea, ei imi dedic absolut tot timpul. Prin ea reusim sa sprijinim federatia, atletii, am modernizat multe baze de antrenament, am facut saptesprezece piste sintetice de alergare in toata tara. Am construit sediul Federatiei Romane de Atletism si al Fundatiei, baza sportiva de aici. Tot ce vedeti in acest complex de langa Strandul Tineretului s-a facut fara absolut nici un ban de la bugetul de stat. Totul e din sponsorizari obtinute mergand "cu saru' mana" prin toata tara. O gasca de nebuni, fosti atleti, ne-am urcat intr-un Aro si am batut toata Romania dupa bani, materiale de constructii. Pana si canapeaua pe care stati a fost donata de cineva. Nu a fost foarte placut sa ne milogim din usa in usa, dar altfel nu se poate si iata ca acum avem aici, pe str. Primo Nebiolo, un sediu foarte frumos. Sunt, de asemenea, mandra ca reusim de ceva timp sa avem revista noastra, "Atletismul Romanesc". Exista foarte multe concursuri interne si internationale de atletism si, din pacate, noi nu prea ne gasim loc in presa de specialitate. De aceea a fost necesar sa infiintam aceasta publicatie. A fost destul de dificil, stiti prea bine (ca jurnalist) ce costuri implica publicarea unei reviste, dar am reusit, iar ea se dist
