· Toată lumea scrie şi publică tot felul de cărţi. Ziarele publică şi ele cărţi. Librăriile gem de câte cărţi au în rafturi şi în stoc. Făcutul şi tipăritul unei cărţi durează din ce în ce mai puţin. Cu un computer şi utilaje banale de printat şi legat, oricine poate să-şi lucreze acasă nişte tiraje mici. Ce-i necontrolat de mult indică o criză majoră. Cu ce motivaţie să mai fii toată viaţa scriitor, când ştii că totul se poate sfârşi mâine? Viitorul cărţilor are ceva dintr-o boală care te termină sigur, dar nu ştii când, peste zece ani sau poate chiar mâine.

· Fiecare mare român din vechime a avut cel puţin un alt român, compatibil ca valoare, în puşcăriile comuniste, la Canal, la munca de jos. Am mai fi avut un Eminescu, dar a sfârşit la Aiud. Şi un Caragiale, dar a murit la Canal. Un Bălcescu a fost executat în munţi. Lui Constantin Brâncoveanu i-au ucis securiştii fiii sub ochii lui, fiindcă au refuzat să se facă membri de partid...

· O agenţie închiriază pentru activităţi mondene "fete de reprezentare". În prospect, apare menţiunea: "Asigurăm ţinută corespunzătoare". Câteva fotografii le înfăţişeză în ţinuta corespunzătoare: goale.

· Unui bărbat i-a intrat în cap că o să moară şi şi-a chinuit familia cu ideea că e pe ducă. Şi, într-adevăr, a murit, dar după 30 de ani.

· Am avut trei soţii şi toate bisericoase, spune un domn cu o înfăţişare de martir. Mă culcam ca tot omul cu ele, dar trebuia să aştept până ce îl implorau pe Dumnezeu să le ierte pentru ce avea să urmeze.

· Editurile statului, câte mai sunt, nu încheie şi contracte pentru scriitori geniali şi mari autori, ci doar pentru autori. Pentru fiscalitatea generalizatoare a statului, un premiu Nobel e tot autor ca şi un oarecare. Sunt plătiţi amândoi, conform legii, cu acelaşi procent din încasări. La stat, n-ai cum să fii genial. Doar la particulari ş