Pentru ziua alegerilor, dar şi pentru orele de aşteptare a rezultatelor, m-am gîndit că ar cădea bine o poveste cu acţiunea situată într-o ţară normală, la vreme de sărbătoare. Ca să ne aducem aminte că există şi lumi mult mai normale decît lumea noastră, lumi care n-au uitat – sau şi-au reamintit mai repede decît am fost şi sîntem noi în stare – sărbătoarea, sărbătoarea adevărată, vreau să spun, nu cea ce se desfăşoară scrîşnind din dinţi „pe lîngă ei” şi consumînd euforizante alcoolice în duşmănie!Povestirea a apărut, de asemenea, în volumul La Morrison Hotel. Povestiri de pînă azi în ediţie definitivă, EuroPress Group, Bucureşti, 2006.
Se dedică ei – odinioară, întotdeauna şi acum
Era la vreo jumătate de oră după miezul nopţii. Cele mai spectaculoase şi îndelungate focuri de artificii văzute vreodată de mine, se încheiaseră, băgasem aparatul de fotografiat în husa protectoare şi ne gîndeam dacă să mergem spre casă, ori să intrăm într-o kawiarnia ori, mai degrabă, o piwnica, pentru o ultimă bere, ea, un ultim pahar de vodcă, eu. Sau invers, că nu sîntem totuşi nişte dogmatici, deşi mie berea îmi este mai degrabă interzisă. Dar aici, unde merg ore în şir pe jos, mai încalc cîteodată regula. După deliberări foarte scurte, am optat pentru ultima variantă şi, ca întodeauna, aş fi preferat desigur o piwnica – îmi place la nebunie ca aici, la Cracovia, să cobor scările abrupte în măruntaiele de piatră ale oraşului, în peşterile făcute de mîna omului cu şase sute de ani în urmă, cu patru sute, ori numai de două sute de ani, aproape recente, aproape contemporane, prin comparaţie cu celelalte. Am ocolit de jur-împrejur toată Rynek Glowny, piaţa mare, piaţa centrală, am intrat cîte puţin şi pe străzile comerciale ce duc spre Planty, uriaşul parc circular care marchează fostele fortificaţii distruse se a
