Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Nicolae Ceauşescu a încercat să vândă finala cu AC Milan

Publicat in Adevarul, duminică 6 decembrie 2009 ·

Colonelul în rezervă, Eugen Anghel, a participat la Revoluţia din 1989. Una dintre misiunile sale a fost să-l aibă în grijă pe Valentin Ceauşescu, fiul cel mare al fostului preşedinte al României.

Vali Ceauşescu a ştiut că tatăl său urma să ia bani grei pentru ca Steaua să mimeze fotbalul în finala de CCE din 1989 cu AC Milan, scor 4-0 pentru italieni.

„Am stat două luni de zile în Bucureşti în acea perioadă. Cea mai importantă misiune a fost atunci când mi s-a cerut să-l duc pe Valentin Ceauşescu într-un loc sigur, undeva la Domneşti în apropiere de capitală. Am vorbit şi despre fotbal. Pe drum l-am întrebat dacă finala din 1989 cu Milan şi pierdută cu 0-4 de bucureşteni nu a fost vândută pe bani grei. Ceauşescu mi-a spus că ştia de zvonurile cum că tatăl său luase bani buni pentru ca Steaua să trântească meciul. A spus, totuşi, că AC Milan era prea puternică la acea vreme şi până s-a aşezat el pe scaun în tribuna oficială scorul dera deja de 2-0 pentru italieni. Vali Ceauşescu este respectat de toţi steliştii. A făcut multe lucruri bune pentru Lăcătuş şi compania. Nu-i poţi întoarce spatele unui personaj de mare fineţe şi rafinament. I-a ajutat mult pe cei de la Steaua", a spus colonelul din Focşani.

Iată, mai jos, rezumatul finalei Cupei Campionilor Europeni din 1989, meci câştigat de AC Milan cu scorul de 4-0 (3-0):

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aproximativ 20.000 de lire sterline, găsite în bagajul de mână al unui bărbat pe Aeroportul Internaţional Timişoara/ El nu a putut justifica banii

G4Media acum 42 minute
Un bărbat de 33 de ani care a sosit de la Londra pe Aeroportul Internaţional Timişoara avea în bagajul de mână aproximativ 20.000 de lire sterline, bani pe care nu i-a putut justifica. Suma a fost reţinută de Biroul Vamal, transmite News.ro. Urmăreș

Nicușor Dan va vorbi marți cu o șefă din Comisia Europeană despre PNRR: „Bineînţeles, noi am promis multe şi nu am făcut nimic. Dar acum este o nouă administraţie”

HotNews acum 4 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat că va avea o discuţie telefonică, marţi, cu directorul general al SG RECOVER – Task Force pentru Redresare şi Rezilienţă din cadrul Secretariatului General al Comisiei Europene, Celine Gauer, transmite Agerpres. „

Superliga: Liviu Ciobotariu este noul antrenor al echipei Petrolul Ploieşti

News.ro acum 49 minute
Antrenorul Liviu Ciobotariu (54 ani) a semnat cu FC Petrolul Ploieşti, un contract valabil pentru următorii doi ani.

CFR Călători Patru noi trenuri PNRR pe ruta Brașov – București Nord – Constanța și retur

Ziua Constanta acum 29 minute
Patru noi trenuri PNRR pe ruta Brașov – București Nord – Constanța și retur CFR Călători informează că, începând cu data de 3 iunie 2025 și respectiv 4 iunie 2025, vor circula patru noi trenuri PNRR pe ruta Brașov – București Nord – Constanța și ret

Victor Ponta nu exclude întoarcerea în PSD: „Cred că există șanse atunci când PSD înțelege că trebuie să vină cu o echipă nouă de conducere”

Gandul acum o ora
Victor Ponta, fost președinte al PSD, a fost întrebat marți dacă vrea să reintre în partid și dacă sunt șanse pentru ca acest lucru să se concretizeze. Acesta a precizat că, în opinia sa există șanse. „Eu cred că există șanse atunci când PSD înțeleg

Cât CÂȘTIGĂ un muncitor necalificat în Elveția. Un român a dezvăluit suma rămasă, după plata impozitelor

Gandul acum 2 ore
Un muncitor român necalificat, aflat în Elveția, și-a făcut public fluturașul de salariu, dezvăluind astfel cu câți bani rămâne în mână dintr-un salariu brut de 5.900 de franci. Bărbatul a postat un video pe TikTok, în care le-a aratat conaționalilo

Cod galben privind viituri rapide şi posibile inundaţii locale, în zece judeţe

News.ro acum 2 ore
Hidrologii au emis o atenţionare Cod galben privind viituri rapide şi posibile inundaţii locale, valabilă până miercuri la prânz, în judeţele Maramureş, Satu Mare, Bistriţa-Năsăud, Harghita, Mureş, Braşov, Argeş, Dâmboviţa, Prahova şi Ilfov. Potrivi

Adolescent de 16 ani, găsit SPÂNZURAT într-un parc din Constanța. În urma primelor verificări, nu au fost găsite urme de violență pe corpul băiatului

Gandul acum 2 ore
Un adolescent de 16 ani a fost găsit, marți dimineață, spânzurat în Parcul Tăbăcărie din Constanța. În urma primelor verificări, nu au fost găsite urme de violență. Polițiștii constănțeni au fost sesizați, marți dimineață, la ora 6.00, că în Parcul

INS: Preţurile producţiei industriale pe total au crescut cu 1,8% în luna aprilie

News.ro acum 3 ore
Preţurile producţiei industriale pe total (piaţa internă şi piaţa externă) au crescut cu 1,8%, în luna aprilie 2025, comparativ cu luna aprilie 2024, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS). „În luna aprilie 2025, preţurile producţiei

UPDATE - Un cutremur cu magnitudinea de 5,8 a zguduit coasta mediteraneeană a Turciei / Un mort şi aproape 70 de răniţi din cauza panicii - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Un cutremur de magnitudine 5,8 a zguduit marţi oraşul Marmaris de pe coasta mediteraneeană a Turciei, a anunţat agenţia turcă de gestionare a dezastrelor. UPDATE - Murat Kurum, ministrul mediului, urbanizării şi schimbărilor climatice, a anunţat că

Vremea

București
acum

30°
mar.

17°/30°
mie.

20°/31°
joi

19°/32°
vin.

19°/30°
Iasi
acum

29°
mar.

17°/31°
mie.

16°/26°
joi

17°/30°
vin.

18°/29°
Constanta
acum

30°
mar.

16°/30°
mie.

17°/24°
joi

18°/23°
vin.

18°/21°
Cluj-Napoca
acum

29°
mar.

15°/29°
mie.

15°/26°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
Timisoara
acum

28°
mar.

17°/30°
mie.

16°/30°
joi

18°/32°
vin.

18°/31°