Sentimentul urgentei si al luptei de clasa ma scoate din sarite. Stiu ca nu sunt singurul care se enervezeaza ori de cate ori i se spune ca poarta raspunderea pentru soarta tarii. Nu aveti cunostinte dintr-astea care va vorbesc grav, cu pupile dilatate si cu simtul momentului istoric?
Mi s-a mai spus si in 2000 ca trebuie sa salvez tara iar raspunsul meu a fost absenta de la vot. Acum am votat. Am votat si “cred cu tahrie” ca progresul natiunii sau populatiei din teritoriul denumit formal Romania depinde de mai multe lucruri decat banalul meu vot.
E adevarat ca tensiunea din ultimele zile de campanie se simte. Am vazut astazi un Bucuresti electoral agitat ca in 1996. Foarte multi oameni pe strazi unui oras altfel somnolent in week-enduri.
Pe Twitter apar deja informatii ca lumea a inceput sa se stranga in Piata Universitatii. Asta e bine. Inseamna ca suntem vii. Daca se va aduna o multime importanta, oamenii aceia vor astepta mesajul politicienilor. Vor dori sa savureze victoria ceea ce se va lasa cel mult cu mahmureala si raguseala maine dimineata. Vor dori sa auda ca au avut dreptate. Ca nu s-au inselat.
Daca nu va fi asa cum spera cei care se gandesc sa mearga acum catre pietele din marile orase atunci avem o problema. Oamenii vor dori sa primeasca asigurari. Vor voi sa stie ca dracu’ nu e asa de negru. Ca nu s-a pierdut totul. Ca lupta continua. Candidatul care pierde are obligatia sa ii asigure de lucrurile astea si trebuie sa o faca astfel incat sa nu avem de-a face cu incidente degraba condamnabile in ziarul Gardianul.
PS Vad ca se intetesc sms-urile care indeamna lumea sa meaga la vot. Agitatia in acvariul rosu pare sa creasca ceea ce ma face sa cred ca, daca va fi vreun miting, atunci va fi unul de sarbatoare.
Update: am trecut prin Piata Universitatii si nu erau decat vreo cateva persoane si multi, foart
